Coloana infinutului. SENZATIONAL.

Conform unor masuratori radiestezice, Coloana Infinitului emite pe o raza de 300 m
Bucuria inimii  fie  mereu  cu tine .......

Danut Stefan

.

COLOANA INFINITULUI

Conform unor masuratori radiestezice,  

Coloana Infinitului emite pe  o raza de 300 m .

Energia cea mai benefica este emisa noaptea, pe luna noua sau luna plina. Cea mai putin benefica este energia emisa, in zilele insorite.

     Constantin Brâncuşi (19.02.1876 - 16.03.1957) a creat la Târgu Jiu un complex nemuritor de trei sculpturi în aer liber, unic în lume: Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana Infinitului. Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate până la distanţa de 200 de metri.

Date despre Coloana Infinitului   

   

    Coloana Infinitului din Târgu Jiu are o înălţime de 29,330 metri şi o greutate de 29,173 Kg. Este construită din metal feros (plăci din fontă), după formula 1/2 + 15 + 1/2 şi după "legea armoniei plastice", descoperită şi perfecţionată de Brâncuşi, de forma 1 - 2 - 4, unde 1 = 45 cm (mărimea laturii mici a triunghiului de piramidă, de forma unui pătrat), 2 = 90 cm (mărimea laturii mari a trunchiului de piramidă, de forma unui pătrat), 4 = 180  cm, înălţimea trunchiului de piramidă. Trunchiurile de piramidă, goale pe dinăuntru, sunt fixate cap la cap pe un miez central de oţel, cu secţiune pătrată, uniformă pe toată înălţimea Coloanei Infinitului. Exteriorul Coloanei a fost curăţat prin sablare cu nisip special, ulterior fiind pulverizate două straturi de praf metalic, unul de zinc şi celălalt de alamă, la o temperatură mai ridicată.

     În timpul celui de al doilea război mondial, Coloana Infinitului a rezistat eforturilor zadarnice de a fi doborâtă la pământ de tancurile nemţilor şi ruşilor. În urma acestui fapt, coloana prezintă o deviere la vârf semnificativă, de mărimea unui triunghi echilateral cu latura de 33 cm.   

 Coloana Infinitului a devenit obiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă din ţara noastră. Astfel, profesorul universitar dr. ing. A. Măruţă a făcut anumite măsurători şi a constatat că această Coloană emite radiaţii de energie pe patru direcţii. Nu cunoaştem cauza care l-a determinat pe ing. Măruţă să facă această cercetare şi descoperire uimitoare, dar ne permitem să avansăm următoarele considerente privind emanaţiile de energii ale Coloanei Infinitului.

    Curentul electric teluric şi efectul de piramidă al componentelor Coloanei Infinitului  

     Intesitatea câmpului magnetic al Terrei este relativ slabă. În general, neperceptibilă de om, variază între 0,3 gauss la Ecuator şi de 0,7 gauss la poli. Dar există locuri pe Terra unde intensitatea câmpului magnetic este de peste 10.000 de ori mai puternică, formând anumite anomalii magnetice. Este foarte probabil că sub Coloana Infinitului există o astfel de anomalie magnetică, care se poate măsura.

     S-a constatat că Terra este o gigantică pilă electrică alcalină, care mai primeşte electricitate şi din exterior. Oceanul Planetar (apa lui are un gust sărat şi amar) este un veritabil electrolit alcalin care, în interacţiune pemanentă cu rocile limitrofe heterogene (amestec de numeroase elemente chimice distribuite neuniform), roci ce au devenit veritabili electrozi masivi, au produs curentul electric teluric. Acest curent electric este amplificat atât de particule electrice provenite din radiaţia cosmică (particule ce se înscriu în spirală pe liniile de forţă ale câmpului geomagnetic), cât şi de electrizarea prin frecare datorită vânturilor şi mareelor. Considerăm că pe sub fundaţia Coloanei Infinitului trece o fâşie de curent electric teluric, datorită configuraţiei terenului din acel loc.

Numeroşi cercetători au constatat că piramidele prezintă energii enigmatice, care se manifestă în două planuri verticale, perpendiculare pe laturile bazei şi care se intersectează către vârf. Aceste energii au fost numite "radiaţii de formă", iar efectul lor poartă numele de "efectul de piramidă". Energia emanată de piramidă este maximă într-o zonă din centrul unei secţiuni orizontale, plasată la înălţimea de 1/3 de la baza piramidei. Coloana Infinitului este formată din trunchiuri de piramidă, cu baza pătrată, pe toată înălţimea ei.

     Energiile terestre se prezintă sub forma unor reţele geobiologice, iar intersecţiile lor pe direcţii perpendiculare formează, pe suprafaţa pământului, noduri geopatologice. S-a constatat că fundaţia Coloanei Infinitului s-a pus în centrul unui astfel de nod, colector de energii. Deci, Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior. 

Suprafeţele laterale ale acestei Coloane (de forma unor trapeze răsturnate) emit radiaţii pe direcţii perpendiculare ale acestei suprafeţe, de natură magnetică şi telurică, generate de factorii arătaţi mai sus. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate pînă la distanţa de 200 de metri.Cateva întrebări necesare 

     1. Pentru ca Brâncuşi să poată amplasa Coloana infinitului în centrul unui nod geobiologic a fost oare înzestrat cu "al şasele simţ", care să-i fi permis găsirea acestui nod?

     2. Brâncuşi  ştia oare atunci că această Coloană este amplasată chiar pe axul paralelei 45° latitudine nordică?

     3. Brâncuşi cunoştea la acea veme (anii 1935/1936) efectul de piramidă? Coloana infinitului putea fi construită din elemente de sfere metalice, retezate la capetele unui diametru, din elemente de clepsidră, din elemente din trunchi de con etc.

     4. Brâncuşi a fost înzestrat şi cu o putere sacramentală? Indiferent cîte întrebări s-ar putea formula, un lucru este sigur: această Coloană a infinitului poate fi asemuită cu o scară la ceruri, o prefigurare a zborului interplanetar, un simbol al infinitului.

     Pe de alta parte, un cercetator stiintific, lucrand in cadrul unui laborator de Tehnologia Metalelor si Sudura, al unui institut de cercetari energetice,  fizicianul Stratulat Vasile, a efectuat masuratori radiestezice de specialitate la Complexul Brancusi din Tg. Jiu. Aceste masuratori au fost efectuate deoarece se punea problema restaurarii si punerii in valoare internationala a acestui Complex. In acest scop Coloana Infinitului trebuia demontata si trimisa in Statele Unite pentru restaurare. 

Tinand cont de situatia conjuncturala din acea vreme acest lucru ar fi insemnat pierderea acestui monument original.  Pentru a impiedica dezmembrarea complexului Brancusi cercetatorul Vasile Stratulat  a  intocmit o documentatie de specialitate pentru restaurarea coloanei, fara a fi demontata, pe care a depus-o la primaria orasului  Tg. Jiu  si impreuna cu Lidia Birsan au editat in 1994, in editura Kogaion,  o brosura cu titlul "Lacrima Brancusi" pe care au distribuit-o forurilor competente si populatiei din Tg. Jiu, in scopul impiedicarii distrugerii acestui complex. Aceasta actiune a avut drept rezultat inceperea restaurarii complexului pe plan local, fara dezmembrarea Complexului.

Iata ce se spunea, pe scurt, in aceasta carte:

MOTTO:

O teorie trebuie verificată,

Un fapt trebuie dovedit

Un adevăr trebuie trăit!

ALAN  SPENCE

Ansamblul de la Tg. Jiu are capacitati vindecatoare

Să  ne imaginăm următorul aspect :  privim la o sferă, în interiorul căreia se află un om, iar în exteriorul ei un altul. Amândoi privesc sfera. Cel dintâi va afirma că sfera este concavă iar cel de-al doilea că sfera ste convexă. Amândoi au dreptate, pentru că fiecare priveşte sfera dintr-un alt unghi de vedere.

Să ne imaginăm, acum, că sfera este mare cât Universul.

Omul care priveşte din afara ei, este omul de ştiinţă - cel care poate descrie, desena, analiza structura, culoarea sau forma lumii pe care o priveşte. Aceasta este lumea obiectivă.

Omul care se află în interiorul sferei, este misticul, iniţiatul, paranormalul, adică cel care simte lumea în interiorul căreia se află, lumea subiectivă.

Realitatea este alcătuită din cele două ipostaze. Ele trebuiesc îngemănate, pentru a obţine imaginea corectă, reală a Întregului.

Pentru că un Om, nu este numai o masă de oase, muşchi şi nervi. El este, în mod egal, o lume de simţiri, sentimente, gânduri. El însuşi este un Univers care respiră, creează, trăieşte eşecuri şi bucurii, tristeţi şi victorii.

În interiorul acestui Univers îşi desfăşoară activitatea alte Universuri, cu legile lor şi care, la rândul lui, el însuşi trăieşte în interiorul unui alt Univers. Între aceste Universuri există o strânsă interdependenţă şi o buna comunicare şi nu pot fi luate şi tratate separat.

Omul este o carte deschisă. O imensitate.

În rândurile de mai jos noi vă propunem doar o cale către taina descifrării lui, cale pe care Brâncuşi a mers toată viaţa lui.

Ceea ce am simţit şi trăit la Tg. Jiu, în faţa Ansamblului Sculptural al lui Constantin Brâncuşi, nu poate fi descris decât ca o parte din realul lui. Este o parte din adevărul lumii profunde a sculpturilor acestui neegalat Artist, adevăr pe care ni l-au confirmat, în mare parte, mărturiile celor care au ştiut să vadă, să simtă şi să-i asculte mesajul în tăcere. Acest adevăr rămâne să-l cautaţi şi să-l aflaţi prin trăirea voastră personală.

Despre Opera lui Brâncuşi şi despre el însuşi, s-au scris mii de pagini. Este firesc, când ne gândim că tot ceea ce creează un om născut cu har divin, indiferent de domeniul pe care îl abordează, este ca o fântână insondabilă, din care poţi să-ţi potoleşti setea de nesfârşit.

Despre Mioriţa, balada solară a inimii neamului românesc, sau despre versul fără seamăn al lui Eminescu, s-a scris şi se va mai scrie cât vom dăinui pe acest pământ. La fel se întâmplă şi cu creaţia lui Brâncuşi. Toţi trei, Cântăreţul anonim, Eminescu şi Brâncuşi sunt fântâni cu apă vie, săpate în pământul românesc de mâna Divinităţii.

Prin rândurile de mai jos dorim să vă relatăm câteva din cercetările făcute de noi, din alt unghi de vedere decât cele obişnuite, cercetări care au vizat mai ales aspectele subtile, vibratorii, misterioase ale creaţiei brâncuşiene, aspecte mai puţin, poate, palpate cu ceea ce reprezintă conştienţa noastră, dar care operează sigur şi precis în profunzimile subconştientului nostru.

Una din metodele pe care le-am folosit pentru a ne apropia de adevărul cuprins în opera lui Brâncuşi, a fost radiestezia. Pentru cei care care nu cunosc cuvântul, radiestezie înseamnă : sensibilitatea fiinţei umane la radiaţii, la influienţele care se degajă din lumea înconjurătoare. Este un mod particular de a şti sau de a percepe lucrurile, altfel decât cu cele cinci simţuri obişnuite şi care se bazează pe fenomenele rezonanţei.

Şi acum iată ce ne-au relevat măsurătorile radiestezice făcute asupra Ansamblului de la Târgu-Jiu. După cum se ştie, Complexul monumental, aşa cum l-a conceput şi materializat sculptorul, cuprinde mai multe piese de sine stătătoare şi anume : - Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului. Acestea, împreună cu biserica existentă pe Calea Eroilor, gândită de Brâncuşi şi luată de el în consideraţie, ca făcând parte din ansamblu, alcătuiesc un întreg dinamic şi operant. Biserica a fost prevăzută în planurile sale, sub forma unei biserici cu o arhitectură foarte modernă, dar aceasta nu s-a putut construi din cauza lipsei de fonduri şi a unor neînţelegeri. Ea nu poate fi gândită ca exclusă din ansamblu şi o să vedem de ce.

Mai târziu, după terminarea fixării pieselor în ansamblu, a fost amplasată încă o masă de piatră, în parcul unde se află Coloana Infinitului, nu în mod întâmplător, de către o persoană necunoscută autorităţilor.

Toate piesele sunt aşezate în linie dreaptă, orientate pe axa est-vest, pe Calea Eroilor şi traversează oraşul Târgu-Jiu.

Prin măsurători radiestezice, am stabilit că la Masa Tăcerii, o masă masivă din piatră, înconjurată de 12 scaune asemănătoare, există nişte câmpuri energetice polarizate diferit. Cele 12 scaune au câmpuri energetice polarizate, alternând semnul pozitiv cu cel negativ, iar în centrul mesei de piatră am măsurat un cămp rotitor cu o elongaţie destul de mare, adică având o energie uşor sesizabilă de către persoanele senzitive. Câmpul rotitor, având sensul de rotaţie trigonometric, este generat de cele 12 scaune, ce au polaritatea alternativă. Se pare că, prin natura lui, câmpul energetic rotativ este cel mai benefic câmp pentru celula vie. Nu ştim câţi trecători s-au aşezat la Masa Tăcerii, pe unul din cele 12 scaune, ca să se odihnească sau să mănânce şi au conştientizat faptul că se simt mai bine şi că oboseala le-a trecut mai repede, ca de obicei. Dacă toate cele 12 scaune ar fi ocupate în acelaşi timp, fenomenul ar fi şi mai bine pus în evidenţă. Polaritatea diferită a scaunelor, indică faptul că la masă ar trebui să se aşeze alternativ o persoană de sex feminin şi apoi o persoană de sex masculin, pe scaunele corespunzătoare polarităţii lor. Chiar dacă nu este cunoscută polaritatea primului scaun, trebuie să se respecte alternanţa persoanelor de sex masculin şi a celor de sex feminin. Dacă lipseşte o persoană sau mai multe, polarităţile se păstrează prin existenţa scaunelor rămase neocupate.. Câmpul rotitor al mesei funcţionează bine dacă se păstrează alternanţa amintită.

Aleea Scaunelor poate funcţiona ca un câmp vibratoriu de sine stătător, aşa cum, de altfel, poate funcţiona fiecare din cele 5 elemente ale ansamblului.

Din electrostatică se ştie că orice denivelare sau un vârf de pe o suprafaţă, se încarcă cu sarcini electrice de sens opus suprafeţei pe care se află aşezată piesa respectivă. În cazul nostru, orice denivelare de pe suprafaţa pământului - deal, munte sau ori ce alt ceva- se va încărca pozitiv faţă de pământ, care este polarizat negativ. Deci fiecare scaun de pe Alee va avea o polaritate pozitivă.

Dacă aşezăm două scaune, ca să fie alături unul de altul, vom observa că unul dintre ele va avea o polaritate pozitivă, iar celălat o polaritate negativă, formând în acest fel un dipol. Dar dacă mai aşezăm un scaun lângă celelalte două, toate trei vor avea o polaritate care se va schimba după următorul program:

.        scaunul nr. 1 se va încărca pozitiv timp de 45 secunde, va deveni nul timp de 45 de sec., după care iar se va încărca pozitiv timp de 45 sec., ş.a.m.d.

.        scaunul nr. 2 se va încărca în acelaşi timp cu scaunul nr. 1, dar cu sarcini negative, timp de 45 sec., după care se va încărca pozitiv tot timp de 45 sec., în perioada când scaunul nr. 1 va avea câmpul nul.

.        Scaunul nr. 3 va respecta polaritatea şi ciclul primului scaun.

     Deci, în timp ce scaunele 1 şi 3 au o polaritate pozitivă, timp de 45 sec., scaunul din centru va avea polaritatea negativă, timp de 45 sec., iar când scaunele 1 şi 3 vor avea câmpul nul, scaunul nr. 2 va avea polaritatea pozitivă. Distanţa dintre scaune nu schimbă frecvenţa de oscilaţie, dar mărimea ei este invers proporţională cu distanţa.

Acum, dacă gândim că pe Aleea Scaunelor sunt aşezate, de o parte şi de alta a aleei, câte 5 grupuri de scaune, fiecare grup având 3 scaune, vom avea în final un câmp rotitor central, având sensul de rotaţie trigonometric - sensul spiralei vieţii.  E plictisitor, nu?

Să trecem acum la Poarta Sărutului . Efectuând măsurătorile radiestezice pe centrul porţii am constatat următoarele oscilaţii :

.        timp de 60 sec. va exista o polaritate pozitivă, timp de 60 sec. va exista o oscilaţie circulară, în sens trigonometric, timp de 60 sec. va avea o polaritate negativă şi timp de 60 sec. va exista iar o oscilaţie circulară în sens trigonometric, după care se va repeta ciclul de oscilaţii.

Mergând mai departe, ajungem la Biserica de pe Calea Eroilor care, la rândul ei, produce un câmp rotitor, având sensul trigonometric.

       Ultima piesă a ansamblului este Coloana Infinitului care se compune din mai multe trunchiuri de piramidă suprapuse, cap la cap. Două trunchiuri de piramidă, ce au baza mare pusă în comun, dau o polaritate negativă, iar două trunchiuri de piramidă ce au baza mică pusă în comun, dau o polaritate pozitivă.

       În spaţiu, Coloana fiind alcătuită din module de trunchiuri de piramidă, ce formează nişte clepsidre, suprapuse cap la cap, va avea polarităţi alternative de-a lungul ei iar, la capul coloanei, câmpul energetic va fi nul. Să observăm că Coloana este alcătuită dintr-un număr de 17 clepsidre.

     Prin executarea de telemăsurători am constatat că deasupra Coloanei, la distanţa de un modul (1,80 m), apare un cămp rotitor de valoare mică, ca rezultantă a suprapunerii tuturor modulelor.

Integrând Coloana în ansamblu, va apare în vârful Coloanei o oscilaţie circulară în sens trigonometric de elongaţie mare, care porneşte din capul Coloanei, ca un fascicol ce se duce până la distanţe foarte mari, păstrându-şi dimensiunile, asemeni unei raze laser.

După cum am văzut, fiecare piesă luată separat, are o acţiune vibratorie specifică, personală, în spaţiul în care se află. Aceasta este un lucru firesc, dacă ne gândim că fiecare dintre elemente desenează în spaţiu câte un simbol universal, simbol care nu este altceva decât o cheie, prin care se obţine accesul într-o lume tangibilă doar cu simţurile interioare.

Dar ceea ce ni s-a părut tulburător, a fost modul în care Brâncuşi, sculptorul esenţei, a închegat ansamblul, ordonând energiile după o Lege Universală, pe care numai intuiţia i-o putea releva, obţinând efecte care ţin de taină şi miracol.

De altfel, când a plecat la Paris, după ce-a terminat Coloana, a spus locuitorilor şi notabilităţilor oraşului că "habar n-aveţi ce vă las eu aici". Şi a avut dreptate.

În epoca în care Brâncuşi a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea se ştiau prea puţine lucruri despre televiziune şi microunde, iar despre sculptor nu avem informaţii cum că ar fi avut noţiuni de electronică.

Şi totuşi dacă privim desenul de mai jos vom observa că întregul Complex de la Târgu-Jiu funcţionează ca un emiţător de microunde, în careMasa Tăcerii poate fi comparată cu o sursă de emisie de electroni, Aleea Scaunelor poate fi gândită ca un tun electronic accelerator de particule,Poarta Sărutului ca un modulator, Biserica jucând rolul unui amplificator puternic şi, în fine, Coloana Infinitului ca o antenă cu ghiduri de unde rezonatoare. Să fie o pură intâmplare? Un electronist poate recunoaşte cu uşurinţă toate acestea şi poate confirma această realitate.

Lipsea din acest ansamblu acea piesă pe care electroniştii o numesc reflector şi spre surprinderea noastră am găsit-o. Ea a fost gândită şi realizată de Brâncuşi, dar ea fost aşezată la locul ei, după ce el a plecat din acest plan fizic, de către un locuitor al oraşului, acolo unde aceeaşiintuiţie-călăuză a omului l-a îndemnat şi unde era chiar locul ei firesc să stea, funcţional.

Este vorba de ceea ce noi numim Masa Singuratică şi care se află astăzi în spatele Coloanei, la câteva sute de metri, jucând rolul de reflector.

Întâmplare?. Providenţă?.   De fapt nimic nu este întâmplător.

              

     Limbajul simbolistic, care este un limbaj universal, reprezintă chintesenţa Înţelepciunii. Plecând de la un simbol este posibil să regăseşti ideile, adevărurile pe care el le reprezintă. Iată de ce, aceia care practică contemplaţia pot, privind un simbol, să se ridice până în planul cauzal, în lumea arhetipurilor şi astfel să aibe acces la o lume întreagă de idei şi imagini care se nasc natural în jurul acelui simbol. Lumea simbolurilor este lumea vieţii şi pentru a descifra taina vieţii trebuie să lucrezi cu simbolurile.

Brâncuşi a fost un iniţiat, cunoştea valoarea de aur pur a simbolurilor şi opera cu ele în lumea noastră fizică. Aşa cum natura reuşeşte să rezume, într-o singură sămânţă, un arbore întreg cu: rădăcină, tulpină, ramuri, frunze, flori, puterea lui de a creşte şi de a rodi mai departe, tot aşa, Brâncuşi a sintetizat în opera sa o întreagă ştiinţă ezoterică, acea ştiinţă divină a Vieţii şi a Universului. Fiecare sculptură a sa este o sămânţă care poate rodi în cel care o priveşte, un arbore magnific - Arborele Vieţii. De altfel, ghidul lui spiritual care îl îndruma din astral a fost Milarepa, după cum singur a afirmat.

Fiecare sculptură a sa este capabilă să te facă să înţelegi "tâlcul adevărat al lucrurilor", cum singur obişnuia să spună, căci fără esenţă nimic nu poate dăinui.

Să analizăm acum, din punct de vedere simbolistic, mai întâi fiecare element al ansamblului, aşa cum am făcut-o radiestezic şi apoi să contemplăm întregul.

Gânditorii tuturor timpurilor au căutat, prin meditaţie, să afle simbolul Universului, ca viziune sintetică, care să permită să fie perceput în unitatea sa. Acest simbol, confirmat de întreaga tradiţie, este cercul cu centrul său. Cercul, este deci simbolul Universului, iar centrul reprezintă Forţa Creatoare, Fiinţa Supremă care îl animă şi îl susţine.

Aşa dar Masa Tăcerii, este simbolul Creatorului şi al Creaţiei Sale, este Simbolul celui care vorbeşte în Tăcere. Cercul, format din cele 12 scaune, reprezintă Sufletul, Creaţia Manifestată care se hrăneşte din punctul Central -masa din piatră-, Spiritul.

Masa Tăcerii te invită la o Cină de Taină, ritual sacru în care fiinţa poate să se nască din nou, în Spirit şi Duh, în limbaj Christic.

Poarta Sărutului este tot simbol al Divinităţii, dar la o altă dimensiune. Aici ne mişcăm într-un nivel vibratoriu mai subtil, al Sferei, un spaţiu a cărei a treia dimensiune este Profunzimea. Este un alt limbaj mărturisind despre acelaşi unic Adevăr. Poarta Sărutului este poarta care duce spre Împărăţie, filtrul iubirii desăvârşite, a Iubirii Călăuză, cea care este Lumina pe Cărare - Aleea Scaunelor.

Ca să poţi face saltul către Spirit ai nevoie de graţie, de Har.

Putem constata cu uşurinţă că ansamblul monumental, aşa cum a fost gândit şi realizat de Brâncuşi, conţine două lasere. Un laser orizontal, cu axul format din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Biserica şi Masa Singuratică - care alcătuieşte laserul inferior şi Coloana Infinitului, care are forma verticală şi formează laserul superior. Important este să ştii să treci  dela linia orizontală la cea verticală, de la materie la spirit. Iată transformarea pe care ansamblul, aşa cum l-a conceput Brâncuşi, o operează în structura intimă, subtilă a persoanei care îl parcurge pe jos de la un capăt la celălalt.

Sublimarea grosierului în subtil, a întunericului în lumină, a letargiei în zbor, este darul pe care Brâncuşi l-a lăsat urmaşilor săi. Brâncuşi a fost un Vindecător prin Opera lui.

Puteţi încerca singuri această experienţă parcurgând, acum avizaţi, ansamblul de la Masa Tăcerii către Coloană, ca şi cum aţi face o meditaţie.

Porniţi de la Masa Tăcerii în pas lent, ritmat, observându-vă doar respiraţia. Lăsaţi privirea să mângâie, pe măsură ce înaintaţi, fiecare element al ansamblului. O să sesizaţi că privirea vă este purtată de la un registru la altul, într-un mod firesc, natural:  de la registrul cel mai de jos - Masa şi Aleea Scaunelor, urcă apoi în al doilea registru pe care îl marchează Poarta Sărutului, pentru ca, în final, să ţâşnească pur şi simplu către Înaltul Înaltului, fiind purtată către lumina bolţii fără margini, de către spirala Coloanei.

În timp ce privirea voastră se va înălţa tot mai sus, fantastica energie care somnolează la baza coloanei vertebrale va începe să urce blând, dulce către centrul energetic din creştetul capului.

Brâncuşi, prin tot ceea ce a creeat, dovedeşte că a fost un Învăţător autentic.

El reuşeşte să conducă cu o mână sigură pe cel care parcurge ansamblul, indiferent de nivelul spiritual la care a ajuns, iar procesul trezirii are loc firesc, natural, asemeni înfloririi unui boboc de floare.

Cei care caută să evoluieze pe toate cele trei planuri de existenţă: - fizic, spiritual, divin, cei care caută iubirea, înţelepciunea, adevărul, cei care caută forţa şi fericirea, trebuie să ştie că nu vor putea găsi toate acestea, decât dacă vor merge într-o singură direcţie, de la obscur la lumină, de la jos la înalt, de la tăcere la cântecul sferelor.

Acestea ne învaţă creaţia lui Brâncuşi, aceasta este sămânţa divină pe care mâna sculptorului o sădeşte în inima celor care parcurg acest ansamblu, chiar dacă puţini conştientizează fenomenul. Lucrul se face în taină, profund şi precis.

Brâncuşi ne învaţă să găsim vârful muntelui, să vibrăm la unison cu acest vârf, căci momentul în care vom realiza aceasta, forţele extraordinare, latente, potenţiale care ni s-au dat prin naştere, vor putea face miracole în viaţa noastră.

Brâncuşi este un vindecător spiritual. Simbolurile dăltuite de el, activează în cei care le privesc, planurile profunde, intime, eliberând energiile blocate, ridicând calitatea conştiinţei şi a iubirii necondiţionate. Ca orice vindecător - iniţiat, Brâncuşi a luat în consideraţie aspectele multidimensionale ale omului, urmărind trezirea lui spirituală cu implicaţiile binecuvântate, care decurg de aici: regăsire, armonizare, reîntregire. Sculpturile lui îndumnezeiesc Omul prin bucuria pe care o trezeşte în cel care le priveşte.

"Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor", spunea el şi ce altceva poate însemna Bucuria, dacă nu îndumnezeire, adică armonia trăită pe toate planurile?

Dincolo de formă, sculpturile lui Brâncuşi sunt lacrimi de bucurie, pe care acesta le lasă să cadă continuu peste sufletul celui care ştie să vadă. Este omagiul pe care maestrul îl aduce pământului sfânt din lutul căruia, cândva, într-un an solar şi unic, cântecul lui de Om s-a născut.

Sursa articol: 

Paul Duta, Ph.D.
Senior Scientific Researcher
Romanian Diplomatic Institute 

XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX


Actualizare de date in 2013:
In anul 1994, cand am publicat cartea "Lacrima Brancusi" mi-am propus  sa continui cercetarile intreprinse pana atunci si sa le finalizez, incercand sa mobilizez un numar de cca. 80 de persoane care sa participe la verificarea celor afirmate de mine in carte, adica daca ansamblul de la Tg. Jiu este sau nu un instrument de comunicare cu celelalte civilizatii. De atunci am facut nenumarate incercari ca sa obtin niste sponsorizari pentru a continua cercetarile dar nu am reusit nimic. Abia dupa 14 ani de incercari, cu ajutorul lui D-zeu, am reusit sa organizez in anul 2008 o tabara  de vara la manastirea Tismana cu pariciparea a aprox. 100 de persoane specializate in domeniul paranormalului, care stiau sa lucreze cu energiile. Era exact cea ce imi trebuia. Asa ca am trecut la treaba si in jurul solstitiului de vara am trecut la experiment. Am informat si i-am instruit pe toti participantii din tabara ca vom face un experiment la ansamblul lui Brancusi din Tg. Jiu si ca trebuie sa fie atenti la energiile pe care le vor percepe in timpul experimentului. Experimentul nu a durat decat 15 minute. Dupa ce am  vizitat tot ansamblul lui Brancusi, pentru aclimatizare, am inceput apoi sa amplasez specialistii in urmatoarele locatii:
12 persoane la 'masa tacerii', 30 persoane pe 'aleea scaunelor' si 2 persoane la 'poarta sarutului', iar restul participatilor urmau sa faca schimburi intre ei. ( Vezi fotografiile din atasament.)
Principiul experimentului era urmatorul; energiile psihice obtinute de la persoanele care stateau la 'masa tacerii' erau amplificate si ghidate de catre persoanele care stateau pe scaunele de pe "aleea scaunelor" si apoi modulate de catre cele 2 persoane indragostite ce sateau in mijlocul "portii sarutului". Energiile astfel modulate ( conform principilui unui tub catodic) erau amplificate de catre nava bisericii si trimise catre "coloana infinitului"(avand rol de antena) pentru a fi directionate catre alte galaxii. Nu am avut aparatura ( care nici nu exista) care sa puna in evidenta daca s-a intamplat exact ceea ce am presupus de la inceput.
In schimb, ceea ce s-a intamplat ulterior, ma face sa cred ca intr-adevar Brancusi a construit un ansamblu de comunicare directa cu alte civilizatii. Dupa incheierea experimentului toate persoanele participante s-au simtit timp de 2-3 zile intr-o stare de bine si cu un excedent enegetic. Dupa o perioada de timp s-a observat si aparitia unor ozn-uri si a unor fenomene ceresti deosebite (din lipsa de date nu stiu daca au vreo legatura cu experimentul). Cele 2 persoane indragostite care au stat in centrul portii sarutului, de au modulat energiile, au trait niste sentimente deosebite si cu greu am putut obtine niste marturii relevante din partea lor. Cu toate aceste lacune consider ca Brancusi a avut dreptate sa afirme, atunci cand a plecat  din Tg. Jiu, "habar n-aveti, ce va las eu aici".  Ansamblul lui Brancusi de la Tg. Jiu este ceva unic in lume. Totusi, vreau sa atrag atentia ca in orasul  Mizil, care este amplasat si el pe paralela 45, edilii au construit langa primarie un simulacru de coloana a infinitului lasand ansamblul neterminat. Eu am fost acolo si am facut masuratori si le sugerez ca  sa termine lucrarea daca vor sa ridice energiile intregului oras ( chiar daca este la o scara mai mica).
As fi bucuros daca si alte persoane ar reface acest experiment.
Bebe
- Despre Brancusi si operele lui dau ca supliment,  mai jos si in atasament, alte informatii interesante, pe care le-am primit, la randul meu:

XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI:

I."Materialul didactic"

Constantin Brâncuşi a fost o personalitate a cărui consistenţă umană a fost înghiţită pur şi simplu de legendă. Omul Brâncuşi a fost, practic, strivit de cioburile propriei statui, precum Zamolxe din piesa cu acelaşi titlu a lui Lucian Blaga. Este inexplicabil cum de s-a putut întâmpla acest lucru într-un interval de timp atât de scurt, dar în orice caz e bine că s-a întâmplat, chiar dacă pentru asta a trebuit să sacrifice oameni apropiaţi, prieteni, femei. Să-i sacrifice sau pur şi simplu să se folosească de ei pentru a-şi atinge ţelul.

Preţul acestui comportament a fost, pe de o parte, magnitudinea operei, care mai produce şi astăzi seisme, iar pe de altă parte singurătatea tristă a omului, în ultimii ani de viaţă. Spuneam într-un articol anterior despre Brâncuşi că aproape toate femeile care i-au trecut pragul, atrase ca fluturii de lampă, au trecut în mod fatal și prin patul lui primitiv din locuința-șantier. S-a bucurat de ele fără să le dea nimic în schimb, furându-le chipul și esența, pe care le-a transformat în statui. Nu s-a fălit niciodată cu „cuceririle" lui, tot ceea ce ştim s-a aflat de la „victime" sau de la martori indirecţi. Voi face, pentru început, o trecere în revistă a câtorva nume de femei mai mult sau mai puţin celebre, care au avut curiozitatea fatală de a-l cunoaşte de aproape...

Margit Pogany

Brâncuşi a cunoscut-o pe pictoriţa unguroaică Margit Pogany prin 1909 şi i-a cerut să-i pozeze pentru un bust. „Am pozat pentru el de mai multe ori, îşi amintea Margit Pogany. De fiecare dată, începea şi termina un nou bust (in lut). Fiecare era frumos, minunat de real. Eu îl rugam să-l păstreze ca variantă finală, dar el izbucnea mereu în râs şi arunca bustul înapoi, în lada cu lut din colţul atelierului – spre marea mea dezamăgire". Margit Pogany a consemnat şi impresia pe care i-a produs-o contemplarea unui cap de marmură aflat în atelier: „Am realizat că eram chiar eu, deşi capul nu avea niciuna din trăsăturile mele. Era tot numai ochi. Însă, privind înspre Brâncuşi, am observat că mă privea pe furiş, în timp ce vorbea cu prietenii mei. I-a făcut o enormă plăcere să constate că am reuşit să mă recunosc". 19 lucrări intitulate „Domnişoara Pogany" a realizat Brâncuşi, într-un interval de 20 de ani. În 1913 a expus-o în Statele Unite, unde a trezit un interes uriaş. Cât priveşte prototipul, Margit Pogany, după primul război mondial aceasta s-a stabilit în Australia. Până în 1937 cei doi au întreţinut o corespondenţă intensă.

 

Margit Pogany şi "Domnişoara Pogany"

Prințesa Marie Bonaparte

A fost fiica Prințului Roland Bonaparte (1858-1924) și a Mariei Félix Blanc. Bunicul patern a fost Pierre Napoleon Bonaparte, fiu al lui Lucien Bonaparte, care era unul dintre frații mai mici ai lui Napoleon I. Bunicul matern a fost François Blanc, principalul dezvoltator imobiliar din Monte Carlo. De la această parte a familiei sale, Marie a moștenit o marea avere. În 1907 s-a căsătorit cu Prințul George al Greciei și Danemarcei, al doilea fiu al regelui George I al Greciei. I-a pozat lui Brâncuşi pentru controversata „Prinţesă X", care a provocat un scandal imens în 1919, când artistul a expus-o la Grand Palais. A fost considerată o lucrare pornografică pentru asemănarea ei cu un falus, Brâncuşi fiind obligat să o retragă din expoziţie. Este adevărat că prinţesa Maria Bonaparte a fost obsedată toată viaţa de penis şi de obţinerea orgasmului (ea fiind frigidă), dar sensul lucrării e cu totul altul. Iată ce-i declara, în ianuarie 1920, Constantin Brâncuşi ziaristului Roger Devigne de la revista „L'ère nouvelle":„Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii, eternul feminin al lui Goethe redus la esenţă (…) Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? (…) Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Şi cred că, biruind în cele din urmă, am depăşit materia. De fapt e chiar păcat să strici frumuseţea unei materii sfredelind mici găuri pentru ochi, (sculptând) părul, urechile. Şi materia mea e atât de frumoasă prin liniile acestea sinuoase, strălucind ca aurul curat şi care rezumă într-un singur arhetip toate efigiile feminine de pe pământ".

 

"Prinţesa X" şi Prinţesa Marie Bonaparte a Greciei

Eileen Lane

O relaţie „interzisă" a avut Brâncuşi cu o frumoasă americancă de origine irlandeză, pe nume Eileen Lane, venită ân Europa pentru a-şi vindeca rănile provocate de o logodnă eşuată. Era fascinată de Brâncuşi dar, în acelaşi timp, rigidă în gândire şi plină de prejudecăţi, ceea ce l-a determinat pe Brâncuşi să-i spună: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îţi va schimba ideile. Nu trebuie să-ţi faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea". Eileen a acceptat invitaţia şi, împreună cu Brâncuşi, a vizitat România, între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922. Diferenţa de vârstă dintre cei doi (peste 20 de ani) a făcut imposibilă finalizare relaţiei printr-o căsătorie, lucru la care, oricum, Brâncuşi nici nu se gândea. Eileen, care era foarte îndrăgostită de Brâncuşi, a rupt în cele din urmă relaţia şi s-a întors în America unde s-a căsătorit."Doresc să-ţi mulţumesc pentru zilele petrecute împreună - îi scria ea mai târziu. M-a durut însă să te văd suferind, la fel cum m-a întristat teama de a nu-ţi putea arăta o afecţiune pe care nu mai am dreptul să ţi-o împărtăşesc". Eileen Lane i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea cu numele său ("Eileen Lane").

 

II.

Dacă facem imprudenţa să-l scoatem pe Brâncuşi din legendă, s-ar putea să avem surpriza unor dezamăgiri. Omul nu este întotdeauna la înălţimea faptelor sale cele mai înalte, faptele fiind, în acest caz, opera artistică. Poate că, în numele imaginii pe care el ne-a indus-o iar noi am construit-o, raportată la morala comună, unele dintre relaţiile lui Brâncuşi cu femeile sunt imorale sau chiar incalificabile. Dar, pe lângă faptul că un «monstru» de talia lui Brâncuşi are circumstanţa genialităţii, e bine să luăm în considerare şi cuvintele lui Alfred de Musset, care spunea că "cele mai frumoase ciuperci cresc în bălegar. Dar noi mâncăm ciupercile, nu bălegarul". «Ciupercile» sunt, evident, inegalabilele sale statui. Majoritatea dintre acestea au fost, însă, mai întâi femei.

  

Léonie Ricou şi "Madame L.R."

Léonie Ricou

L-a cunoscut pe Brancuşi în salonul ei opulent din Grand Hôtel Particulier, aflat pe boulevard Raspail la nr. 270, în perioada 1914-1915. Leonie Ricou era o femeie bogată din înalta societate pariziană, o cunoscută protectoare a artelor şi a artiştilor. Nu există dovezi certe asupra caracterului intim al relaţiei lor, în orice caz Leonie i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea „Madame L.R." (vândută, în urmă cu doi ani, la Londra, la o licitaţie Christie's, cu 20 de milioane de euro). Sculptura n-a aparţinut niciodată „inspiratoarei". Ea a stat în atelierul din cartierul Montparnasse până spre anul 1920, când Brâncuşi a dat-o, în schimbul unei picturi, lui Fernand Léger. Acesta a fost primul proprietar al lucrării, până la moartea sa, în 1955. A fost lăsată moştenitre văduvei sale, Nadia, pentru ca, ulterior şi în final să intre în colecţia Yves Saint-Laurent, care a vândut-o la licitaţia Christie's. Lucrarea nu fusese nicodată expusă.

   

 

Baronesa Renée Irana Frachon

În perioada 1909-1910, i-a pozat lui Brâncuşi, în celebrul lui atelier-şantier-sanctuar din cartierul Montparnasse, misterioasa baroană Renée Irana Frachon, al cărei portret, conform interpretărilor, a devenit, prin distilări succesive, „Muza adormită". Ca şi în cazul lucrărilor „Domnişoara Pogany" sau „Prinţesa X", Brâncuşi a insistat obsendant în exprimarea totală a trăirii declanşate de modelele sale feminine. De aceea a încercat să „extragă" ideea din mai multe materiale (bronz, marmură, lemn). Discreţia cu care sunt învăluite anumite relaţii ne împiedică să ştim până la ce grad de intimitate au ajuns. Este şi cazul acestei baronese cu nostalgii (sau, poate, cu ascendenţe) persane. Ea chiar a vizitat Iranul şi i-a trimis, din Teheran, o carte poştală lui Brâncuşi, în 1923. Iar ceva mai târziu a publicat şi o carte despre călătoria ei prin lumea islamică: „Quand j'etais au Kurdistan".

  

Agnes Ernst Meyer şi "La Reine Pas Dédaigneuse"

Mamă şi fiică: Agnes şi Florence Meyer

Jurnalista Agnes Ernst Meyer l-a cunoscut pe Brâncuşi, în 1910, prin intermediul soţului ei, Eugene Isaac Meyer, director al Ziarului "The Washington Post". Relaţia dintre ei s-a materializat artistic în lucrarea "La Reine Pas Dédaigneuse", sculptată în marmură neagră. Agnes Meyer e aceea care îi asigura lui Brâncuşi, in 1914, transportul la New York al lucrarilor pentru expozitia acestuia la Photo-Secession Gallery a lui Stieglitz şi Steichen, după cum tot ea acoperea cheltuielile procesului câştigat de sculptor în 1929, contra vămii americane. În acelaşi an, Florence, una dintre cele trei fiice ale lui Agnes, a venit la Paris pentru a încerca să-şi construiască o carieră de dansatoare. A ajuns, evident, şi în atelierul lui Brâncuşi, adusă acolo chiar de mama ei. În mod fatal, între artist şi fiica jurnalistei a început o relaţie care s-a prelungit, prin corespondenţă, până în 1947. Se pare că lucrarea „Miracle" a fost inspirată de Florence Meyer. Iată câteva fragmente din scrisorile trimise de Brâncuşi, din care reiese destul de clar natura relaţiilor dintre ei (Unele dintre scrisori sunt semnate cu numele „conspirative" Morice I, Morice II şi Morice III):

 

Florence Meyer

„Nu demult am dejunat cu Favorita. M-a întrebat daca am ştiri de la dumneavoastră şi i-am spus că v-am scris o scrisoare aproape de dragoste şi că n-am primit răspuns, la care ea a afirmat că aţi fi fost indignată dacă v-aş fi scris altfel..." (23 februarie 1933)

„Îţi mulţumesc mult pentru fotografii, nu sunt rele deloc. Ai perfectă dreptate să spui că dansatorii sunt fenomene şi nu rezultatul unei evoluţii, în toate artele este exact la fel. Şcoala nu ne învaţă decât ceea ce ştim. Drumul înainte este necunoscut, dar noi oricum mergem pe el, împinşi de o nevoie inerentă tuturor lucrurilor: iată la ce mă gândeam când spuneam că facem ceea ce trebuie să facem şi nu ceea ce bunul plac ne poate conduce să vrem să facem. Şi această nevoie profundă, care ne macină în permanenţă, e ca o piatră preţioasă, brută, pe care trebuie s-o lucrăm cu răbdare şi metodă. Nu te omorî cu dansul... Caută să nu te oboseşti, căci oboseala excesivă descurajează iar descurajarea repetată ucide încrederea în noi înşine. Or n-avem decât credinţa spre a ne ghida, draga mea Florence" (31 iulie 1933)

„În seara premierei voi fi printre aceste flori, pentru a sărbători triumful tău. Floarea pe care ţi-o trimit e miraculoasă. Priveşte-o când eşti în dificultate şi ea te va salva" (21 decembrie 1936)

„M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul... Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste". (7 august 1938)

„Te îmbraţişez mult, mult, mult, mult, mult... Am găsit cercelul tău printre pietrele mele şi mă bucur că e în siguranţă. M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul... Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste". (7 august 1938)

„Foarte, foarte dragă Florence, mă gândesc mult la tine şi aş vrea să fiu acolo, să te alint. Te îmbrăţişez de aici, cu spiritul şi inima, şi-ţi trimit multă dragoste". (21 decembrie 1938).

Relaţia lor epistolară continua chiar şi în 1947. De data asta, Florence, care era măritată, îl iubea mai mult ca o fiică, trimiţându-i de la distanţă, iubitului ei de 69 de ani, pachete cu haine şi bunătăţi. Şi iată răspunsul lui Brâncuşi:

„Multumesc, Darling, acestea sunt lucrurile care-mi lipsesc cel mai mult. Morice III începe să te coste destul de scump. Ai să te ruinezi pentru un ingrat". (1947)

  

Florence Meyer şi "Miracle"

III.

Aproape niciuna dintre femeile care s-au apropiat, mai mult sau mai puţin, de Brâncuşi, nu s-a situat la distanţa corectă de el, pentru a înţelege ceva din această apropiere. Unele l-au părăsit repede, după ce şi-au astâmpărat curiozitatea, altele au zăbovit mai mult, pe altele le-a gonit el. În orice caz au fost multe. Noi trecem în revistă doar câteva, cele mai importante...

„Fetişcana sofisticată"

Nancy Cunnard a fost o femeie şi o scriitoare nonconformistă, care a militat împotriva rasismului şi fascismului. Deşi s-a născut într-o familie britanică aristocratică, ea a respins ferm valorile clasei din care provenea. Afost muza inspiratoare a multor scriitori şi artişti ai secolului XX: Lewis Wyndham, Aldous Huxley,Tristan Tzara, Ezra Pound, Henry Crowder, Louis Aragon, Ernest Hemingway, James Joyce, Constantin Brâncuşi , Langston Hughes, Man Ray, şi William Carlos Williams. Cu cel puţin jumătate dintre ei a împărţit şi patul, unul dintre ei fiind, evident, Brâncuşi. În perioada în care frecventa atelierul acestuia din Montparnasse, Nancy Cunnard umbla însoţită de un pianist negru cu care, de fapt, trăia, aceasta neîmpiedicând-o să aibă multiple relaţii paralele. Brâncuşi i-a dedicat două lucrări: „Jeune Fille Sophistiquée" („O fetişcană sofisticată") şi „Negresa blondă". Viaţa promiscuă şi dezordonată i-a ruinat sănătatea fizică şi psihică, ceea ce a dus la internări repetate în spitale şi centre de boli mintale. Nancy Cunnard a murit la vârsta de 69 de ani, cântărind doar 26 de kilograme, în Cochin Hôpital, Paris.

  

   

Nancy Cunnard (sus) şi reprezentările ei: „Jeune Fille Sophistiquée" şi "Negresa blondă"

„Vrăjitoarea"

În ultimii ani de viaţa ai lui Brâncuşi, una din cele mai apropiate persoane (de fapt, singura) i-a fost pictoriţa Sonia Terk-Delaunay, cea care l-a convins să-şi facă un testament prin care să clarifice cine va trebui să aibă grijă de operele sale de artă şi de atelier. Deşi ţinuse unele jurnale şi caiete de notiţe, Sonia şi le-a distrus înainte de a muri. Totuşi, în hârtiile rătăcite printre acte şi fotografii, s-a găsit o însemnare ciudată, care se referea la o întâlnire de câteva ore a lui Brâncuşi, în atelierul său, cu o femeie pe care el o numea „Vrăjitoarea": pianista Vera Moore. Brâncuşi îi spunea Soniei că puterea Verei asupra lui a fost atât de mare încât, după încetarea legăturii lor, nu a mai fost atras de nimeni altcineva, nici fizic şi nici psihic: "La o întâlnire de câteva ore din studioul lui Brâncuşi, el mi-a povestit că după Vera nu a mai existat nimeni în viaţa lui, nu a mai atins nici o femeie. De bună voie şi nesilit de nimeni a devenit un ascet. Această transformare a fost remarcată de toţi, însă nimeni nu a pus-o în legătură cu Vera". Se pare însă că, dacă Sonia spune adevărul, Brâncuşi o minţise. Aşa cum se ştie, după Vera Moore au mai existat cel puţin două femei în viaţa artistului: Maria Tănase (în 1938) şi Peggy Guggenheim (1939). Brâncuşi o cunoscuse pe Vera Moore în 1930, au avut o relaţie care a durat până în 1935, din care ar fi rezultat un copil. Cercetătoarea Siena Miller susţine că acest rod al iubirii dintre artistul român şi Vera Moore, ar fi John Moore, fost fotograf la cabaretul Crazy Horse. Acesta are astăzi 77 de ani şi trăieşte la Jouy en Josas, o localitate din vecinătatea Parisului. John Moore (pe care-l cheamă, de fapt, John Constantin Brâncuşi Moore) nu a fost recunoscut de tatăl său.

 

Vera Moore şi fiul ei John Constantin Brâncuşi Moore

OBSERVATIE:
NU CONTEAZA CE FEL DE NUME AU PUS  "COLOANEI INFINITULUI"  DIVERSE PERSOANE, DE-ALUNGUL TIMPULUI.  IMPORTANT ESTE MESAJUL PE CARE IL TRANSMITE BRANCUSI OMENIRII SI UTILITATEA ACESTUI ANSAMBLU PENTRU LOCUITORII ORASULUI.