Tragedia de la Certej

Certej 1971, tragedia uitată a 89 de vieţi îngropate sub 300 de mii de metri cubi de nămol plin de cianuri

Ruperea barajului iazului de decantare plin cu cianuri de la Certej: valul acid de steril a înghiţit oficial 89 de oameni, neoficial a produs peste 150 de victime. Ruperea digului şi alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara, a provocat în zorii zilei de 30 octombrie 1971 cea mai cumplită tragedie pe timp de pace din anii '70.


În dosarul anchetei făcute de Procuratura Judeţeană Hunedoara, se menţionează că valul acid de steril a înghiţit, într-un sfert de oră, 89 de oameni şi a ras de pe faţa pământului şase blocuri de locuinţe, un cămin cu 30 de camere şi patru locuinţe individuale.

Amploarea dezastrului a fost ascunsă de autorităţile comuniste pentru a nu fi obligate să declare doliu naţional. După un an de cercetări şi audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute, nimeni nefiind vreodată condamnat pentru moartea celor 89 de persoane. Filmul tragediei de la Certej este povestit astăzi de supravieţuitorii şi martorii la teribilele evenimente din acea toamnă.

Certej, locul care a întâlnit moartea- O dimineaţă de toamnă – 30 octombrie 1971

Ora cinci dimineaţa. Certejul, o mică localitate minieră din Apuseni, nu departe de oraşul Deva, era încă scufundat în somn. Doar la câteva ferestre se aprinseseră lumini, pete galbene în întunericul umed, oameni ce se pregăteau să intre în schimbul de dimineaţă la mină. O dimineaţă tăcută şi posomorâtă de toamnă. Noaptea rece încă nu se ridicase. Fuioare de ceaţă se agăţau de vârfurile brazilor.

Totul a început în tăcere

Fără zgomot, ceţurile au fost împinse în jos, spre vale, de ceva invizibil. O creatură uriaşă, nevăzută, de aer, se rostogolea cu o viteză incredibilă. Brazii s-au în doit şi au trosnit ca la o furtună pornită de nicăieri. Era un suflu distrugător, ca al unei explozii. Pri­mele case au fost spulberate. Şi, imediat, au început să bubuie ferestrele celorlalte şi să zboare acoperi şurile. Acel suflu gigantic arunca în aer animale, maşini, mătura tot ce găsea în cale. Ca o rafală de uragan. Apoi a urmat o secundă de linişte.

Oamenii au sărit din somn şi s-au gândit la cutremur. Alţii au apucat doar să deschidă ochii şi să simtă frica aceea colosală, pe care instinctul ţi-o dictează înaintea unei catastrofe. Dar majoritatea nu au avut timp să reacţioneze în niciun fel. Nu au avut timp nici să se dea jos din pat sau să meargă la fereastră, să vadă ce se întâmplă. În negura malefică a acelei dimineţi, întunericul plin de ceţuri sfâşiate era com plice cu moartea: trei sute de mii de tone de steril au ras, în doar câteva secunde, întreaga vale a Certejului. Un mâl gros, care a zdrobit şi a înghiţit cu furie blocuri, case, grădini. Toate au fost făcute una cu pământul, în doar câteva clipe. Oamenii nici nu au avut timp să ţipe. Se auzeau doar trosniturile blocurilor de beton, căzând unul după altul, zidurile se prăbuşeau cu sunet înfundat, casele erau sfărâmate cu zgomot de oase rupte. Apoi, când masa aceea nea gră şi diformă a acoperit totul, au urmat iarăşi câteva clipe de linişte totală.

Şi abia apoi au izbucnit urletele. Strigăte de ajutor, strigăte disperate, ridicându-se de pe întreaga vale, din stratul de nămol.

Oamenii din casele aflate mai sus, pe dealuri, au ieşit afară şi atunci au început alte stri­găte, care anunţau catastrofa:

"S-a rupt barajul!"

S-a rupt barajul ! Întregul steril rezultat din tratarea cu cianuri a minereului aurifer era depus într-un lac artificial şi zidul barajului cedase, pe o lungime de 80 de metri. De fapt, Certejul nu era o simplă localitate din Apuseni, era o colonie minieră veche, unde se extrăgea şi se prelucra minereul aurifer. Tot sterilul rezultat din tratarea minereului cu cianură era depus de mai mulţi ani în acest lac uriaş. Şi muntele parcă s-a răzbunat pentru tot acest timp în care a fost sfredelit, scormonit, otrăvit.

În acea zi fatidică de 30 octombrie 1971, până la prânz erau deja aliniate, pe podeaua căminului cultural din Certej, 21 de cadavre. Bătrâni, copii, soţi îmbrăţişaţi. Corpuri găsite în valul de steril, ce îi mumificase instantaneu.

Toate aveau ceva în comun: erau fără haine, penru că cia nura din steril le topise. După câteva zile, căutările s-au oprit.

Bilanţul: 89 de morţi, şase blocuri şi un cămin cu 30 de camere rase, şapte case şi 24 de gospodării distruse total. Numărul decedaţilor a fost numărul ca davrelor găsite. Nu s-a spus nimic despre cei dispă ruţi, adică despre cei ce nu au mai fost găsiţi în halda de steril revărsată. Ei zac probabil şi acum sub lava aceea otrăvită care ocupă, şi astăzi, valea Certejului.

Se spune că în total au fost 150-170 de morţi, poate şi mai mult Se spune că în total au fost 150-170 de morţi, poate şi mai mult

Din fericire, au existat şi câţiva supravieţuitori. Domnul Mîrza îşi aminteşte acele zile de teroare:

"Am participat la salvarea oameni lor. Era foarte dificil, din cauză că sterilul, mâlul acela gros care se revăr sase, în anumite locuri era destul de adânc. Riscai să te afunzi şi tu în el şi să nu mai poţi ieşi. Era ca un nisip mişcător care te înghiţea cu cât te zbăteai mai mult. În plus, din cauza cianurii, nu te puteai atinge de el, că topea tot. Pen­tru salvarea oamenilor s-au impro vizat podeţe de scânduri pe care mergeam până la ei şi încercam să îi scoatem. Unii erau prin pomi, alţii pe câte o bucată de zid rămasă în picioare. A fost o tragedie".

Sorin Chirla este un alt supravieţuitor al dezastrului de la Certej. Pe atunci avea doar câţiva anişori:

"Noi aveam prima casă de lângă baraj. Din cauza asta, suflul barajului rupt a spulberat-o pe jumătate. Dormeam înăuntru eu, mama mea şi fratele meu. Tata era plecat la lucru, în schimbul de noapte. Din nefericire, mama şi fratele meu au fost în acea ju mătate de casă spulberată şi nu au supravieţuit. Eu am fost aruncat cumva în fereastră şi am rămas agăţat acolo. Acolo unchiul meu m-a găsit şi de acolo am fost salvat. A fost o tragedie. Îi mulţumesc bunului Dumnezeu în fiecare zi că am trăit".

Anchetarea catastrofei de la Certej Autorităţile comuniste de la acea vreme au declarat în mod oficial doar 48 de victime, pentru a nu fi nevoite să recunoască o catastrofă şi să declare zi de doliu naţional. Au demarat imediat cercetările pentru găsirea vinovatului. În primul rând, l-au pus sub acuzaţie pe proiectantul iazului pentru decan­tare. Însă probele nu au arătat că ar fi fost o greşeală de proiectare la iaz sau la baraj. S-a discutat inclusiv despre cârtiţele ce ar fi putut să slăbească pământul de sub baraj. O cauză posibilă ar fi fost tipul sterilului depozitat: în anumite zone, avea o granulaţie sau o umiditate diferită şi asta ar fi declanşat alunecarea. Nimic însă nu a fost clar, nicio cauză nu a fost stabilită cu exactitate.

Clară a fost însă ca tastrofa şi clare au fost victimele, oameni nevinovaţi striviţi în somn de o haldă uriaşă de steril.

Dosarul-anchetei-de-la-Certej-1971. Anchetarea catastrofei de la Certej

În procesul-verbal din 30 octombrie 1972, procurorul de caz consemnează că valul de steril a surprins oamenii în somn, lucru care a cauzat numărul mare de victime. Pe o suprafaţă de rază cuprinsă între 4 şi 5 kilometri, localitatea Certej era înecată în steril acid. Raportul menţionează că în prima zi au fost scoşi 21 de morţi de sub nămol şi din locuinţe. Cadavrele au fost depuse în sala căminului cultural din Certej unde au fost spălate de nămol. Procurorul menţionează că identificarea unor cadavre s-a făcut cu mare greutate, corpurile fiind deformate de târârea lor pe zeci de metri de avalanşa sterilului. Cu ajutorul militarilor, 85 de persoane rănite, copii, femei şi bărbaţi, au fost duse la spital. Stratul de nămol varia de la jumătate de metru în jurul sediului administrativ al minei, la 28-30 de centimetri pe şosea. Ancheta a fost preluată de o comisie guvernamentală formată din 16 experţi.

MARTOR: Toate cadavrele erau găsite goale

Erau -7 (şapte grade minus) în acea dimineaţă la Certej şi ceaţă. Ioan Chirla îşi aminteşte şi acum cu groază că toate cadavrele recuperate de militari din mâl erau goale.
"Cianura folosită în procesul de extracţie se găsea în nămolul scurs şi a ars hainele de pe ei toţi. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale, cu urme de lovituri şi arsuri pe corp" spune Ioan Chirla. Râul de steril făcea extrem de grea munca de salvare făcută de militarii aduşi la faţa locului. "Am văzut numeroase cazuri în care oamenii căzuţi în mâl cereau de pomană ajutor pentru că era imposibil să ajungi la ei fără să ai aceeaşi soartă."- spune Ioan Ghirla.

"Domnii sunt de la companie", îmi spune în şoaptă o chelneriţă în vârstă de la una dintre cârciumile Certejului şi se uită la mine cu înţeles.

"Domnii" sunt nişte zdrahoni care stau relaxaţi, fiecare cu câte o bere în faţă, discu­tând cu voce tare şi atitudine de stăpâni ai locului. Sunt îmbrăcaţi bine şi maşina de teren parcată în faţă e a lor. La masa de lângă ei, doi bărbaţi trecuţi de a doua tinereţe împart o bere trecându-şi de la unul la altul sticla. Sunt îmbrăcaţi terfelogit şi unul din ei îl întreabă periodic pe celălalt: "Şi zici că n-ai o ţigară?".

Altădată, era o colonie minieră prosperă. Ve­neau aici să se angajeze muncitori din toată ţara, pentru că munca era grea, dar şi salariile erau pe măsură. Se dădeau locuri de cazare şi exista o cantină.

Acum, peste Certej s-a lăsat lepra sărăciei, muşcând viguros din tot ceea ce odinioară era înfloritor. Blocurile muncitorilor arată ca nişte ghetouri, vechiul magazin universal s-a închis, mina nu mai funcţionează şi fostul sediu arată exact ca în urmă cu 40 de ani. Toate sunt învăluite în aerul comunist al anilor '80, la care se adaugă femeile şi bărbaţii şomeri, ce stau pe la câte un colţ de stradă, bârfind mărunt. Sunt îmbrăcaţi jer­pelit şi parcă tot aşteaptă ceva, cu un licăr de speranţă în privire, ca o luminiţă gata să se stingă. Lângă fosta clădire de birouri este statuia unui miner. Ros de timp, minerul-statuie este ciung de o mână şi pare cu adevărat simbolul minerilor din Certejul de astăzi. Mai departe de cartierul de blocuri sunt şi case, unele dintre ele îngrijite. Cine a avut şansa unei case cu grădină acum o duce mai bine un pic.

În rest, Certejul s-a depopulat masiv: unii au plecat să facă bani în altă parte, alţii au plecat tocmai pentru că au făcut bani aici. Pentru că singurele afaceri care mai merg sunt cele cu "Compania", adică cu canadienii de la 

Eldorado Gold Corpora­tion, 

care deţin 80% din Deva Gold SA. Această companie a cumpărat drepturile de exploatare ale fostei mine şi s-a apucat de investiţii.

La fel ca la Roşia Montană, în primul rând au cumpărat de la oameni terenuri şi case, acolo unde au ştiut că în adâncuri aşteaptă să fie scos la suprafaţă aurul. Mult aur. Au fost oameni care şi-au vândut pământurile sau casele la preţuri exorbitante. Satul Bocşa Ma­re a fost cumpărat în totalitate. În Bocşa Mică, doar doi oameni mai deţin pământ.

Aşa s-au cumpărat suprafeţe impresionante de către Eldorado. Speranţa celor ce au rămas este să se pornească odată exploatarea, ca să aibă un loc de muncă. Ca şi cum niciodată Certejul nu ar fi suferit cea mai mare catastrofă din România. Ca şi cum nicio dată aici nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca şi cum nu familiile şi prietenii şi rudele lor au fost scoase din sterilul cu cianură. Sărăcia şi dorinţa unui viitor pentru ei şi pentru copii îi fac pe oameni să uite ceea ce s-a întâmplat. Aşteaptă cu toţii să se împlinească promisiu­nile de bunăstare ale "Companiei" visând la ziua când Certejul va deveni el însuşi un ade­vărat Eldorado.

În ciuda dezastrului din 1971, "compania Eldorado" vrea să facă un alt iaz pentru de­cantare, mai mare şi mai sus, în munte. Peste 180 de hectare de pădure de frişate, doi munţi raşi în totalitate şi un lac de acumulare pentru cianurile folosite la extragerea auru­lui, de 63 de hectare. O idee despre cum va arăta locul poţi să îţi faci vizitând, la marginea satului, cariera, locul de unde deja s-a extras minereu prin decoper tare. Câteva utilaje forează şi acum non-stop, suprave­gheate de oameni în pelerine galbene.

Peisajul este însă unul selenar. Acesta este preţul de plătit pentru doar 16 ani de viaţă mai uşoară.

Va rezista de data aceasta barajul?

Cândva, pe aici, se plimba Avram Iancu. Nu departe, la Săcărâmb, s-a întâlnit cu Laszlo Kossuth, plănuind renaşterea naţiei române.