Cînd călătoreşti, cea mai bună metodă de  a intra pe sub pielea localnicilor e să bei băutura tradiţională a locului. Iată  cîteva băuturi pe care n-ai voie să le ratezi.
Numit şi nihonshu (băutură alcoolică  japoneză) în Japonia, sake este un vin din orez cu conţinut de alcool între 15  şi 17%. Înainte de deschiderea primei fabrici de sake, la Palatul Imperial din  Kyoto, în secolul al VII-lea, sake era consumat într-o formă care semăna cu un  terci, orezul fiind pregatit prin mestecare. Acum există peste 1600 de  producători ai acestei băuturi alcoolice aproape transparentă, cu diverse soiuri  variind de la cele dulci pînă la cele revigorante şi extraordinar de aromate.  Cea mai bună alegere este să îl bei rece, asfel te vei bucura de cele mai bune  calităţi ale sale.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
2. Guinness,  Irlanda 
   
 
Îţi ia 119,5 secunde să torni halba  perfectă. Faimosa metodă de a turna Guinness-ul în halbă, numită „surge and  settle" ( ridică apoilinişteşte) trebuie executată printr-o mişcare dublă, iar  berea servită la  6°C. Dar pentru băutura închisă la culoare (de fapt cu o  culoare mai mult rubinie, decît neagră), cu o aromă de caramel şi malţ, ornată  în partea superioară cu spuma cremoasă, merită osteneala, pentru creşterea  strării de spirit. Fabricată în Dublin, berea Guiness este denumită "malt-heavy  porter", adică o varietate închisă la culoare de bere, numele de porter venind  de la faptul că era băutura favorită a portarilor.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Cineva spunea odată: „frumuseţea se află  în ochii celui ce ţine berea în mînă", în cazul ăsta Belgia este splendidă.  Produce în jur de 450 de varietăţi de bere, fiecare servită într-un pahar cu  formă specifică tipului de bere, la care se adaugă cîteva mărci celebre. Berile  negre, marca The Trappist, au fost fabricate pentru prima oară de călugari, care  au fugit din Franţa în timpul erei lui Napoleon. Cea mai cunoscută dintre ele  este Chimay – servită în pahare în formă de cupă. Hoegaarden este un exemplu bun  de bere albă belgiană, care se distinge prin culoarea sa aurie pală, aciditate  mare, sedimente şi arome fine de ierburi, în special coriandru.
 
4. Absint, Republica Cehă  
 
 
Pentru o boemie instantanee, adăugă apă.  Dar asigură-te că adaugi cîte un strop, printr-un cub de gheaţă, pus într-o  lingură deasupra paharului de absint. Combinaţia asta transformă băutura de 140  de grade într-una cu o culoare opacă. Locuitorii din Boemia mai au un obicei.  Pun zahăr topit în absintul lor, pentru a-i reduce gustul de anason. Preparată  dintr-o combinaţie de anason, fenicul şi o plantă specială, numită Artemisia  absinthium, „Zîna verde" are efecte asemănătoare opiumului. Poate de asta a fost  inspiraţia unor mari artişti, ca Van Gogh, Ernest Hemingway şi Oscar Wilde. La  mijlocul secolului XIX a fost interzisă în Europa, iar acum Guvernele limitează  concentraţia de tujon (plantă din componenţa absintului, care are un nivel de  THC asemănător cannabisului).
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
5.  Vinul de Burgundia , Franţa 
 
Vinul din regiunea Burgundia prezintă  calităţi particulare, datorate celor 400 de tipuri de sol din regiune. Vinul alb  de aici este în mare parte un Chardonnay, la care s-a adăugat un pic de  delicateţe datorită solului calcaros unde cresc strugurii, în timp ce vinul roşu  este un Pinot Noir tăios. Pentru a fi clasificat ca vin de Burgundia, un soi  trebuie produs în interiorul ariei stabilite de Guvern, în departamentul Cote  d'Or. Viile aparţineau iniţial Bisericii, dar după legile Napoleoniene, acestea  au fost împărţite ţăranilor şi muncitorilor.
 
6. Caipiroska,  Brazilia
Acest cocktail simplu se realizează în  trei paşi şi conţine votca, lime şi zahăr. Într-un pahar fără picior se amestecă  lămîile verzi şi proaspete cu două linguriţe de zahăr, umpli cu gheaţă apoi  torni votcă de calitate deasupra. Aceasta e desigur varianta cu votcă a  binecunoscutului caipirinha, preparat cu cachaça. Deşi e specific Braziliei, ai  trebui să îl poţi comanda, fără probleme, în multe baruri din jurul  lumii.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
7.  Becherovka, Republica Cehă 
 
Doar două persoane cunosc reţeta secretă  a acestei băuturi naturale(cu un volum de alcool de 36%). Cei aleşi sînt  singurii care au acces la „Drogikamr", locul unde ierburi şi condimente  sînt combinate, puse într-un sac şi apoi introduse în alcool pentru o săptămînă.  Amestecul este apoi combinat cu apă şi zahăr şi pus în butoaie de stejar pentru  două luni. Nimeni nu a reuşit să se pună de acord pentru o aromă definitivă, dar  în mod tradiţional este servit rece, ca digestiv.
 
8. George Dickel Tennessee Whisky,  SUA 
   
 
În 1870, bătrînul George Dickel a simţit  că „whiskey-ul" lui semăna la gust cu un scotch whisky, aşa că a decis să  renunţe la un „e" şi să-şi numească băutura pur şi simplu whisky. În plus, a  văzut că whisky-ul produs în timpul iernii era mai fin, aşa că a prelungit  procesul de producţie pentru a-şi particulariza băutura. Picătura finală a fost  dată de combinaţia specială de porumb strivit, orz şi secară. Dublu distilat şi  ţinut în butoaie de stejar alb, tratate cu fum de cărbuni, timp de 12 ani,  Dickel Tennnessee Whisky (40 – 45 % concentraţie de alcool) este o băutură  extrem de fină.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fabricată din miezul plantelor albastre  de agave, care cresc în regiunea Tequila din Mexic, tequila are o concetraţie de  alcool de la 70 la 110 grade. De obicei clară şi transparentă, unele varietăţi  mai includ şi varietăţi îmbătrînite şi depozitate în butoaie de stejar. Se  serveşte cel mai bine la temperatura camerei şi sorbită lent. Doar Gringos (cei  din afara Mexicului) fac prostia cu sarea şi lămîia, cu toate că şi în Mexic  unii adaugă lămîie în paharul lor. Toate varietăţile de tequila sînt mezcaluri,  băuturi specifice Mexicului, făcute din plantele de agave. Cu toate astea, doar  tequila este 100% agave albastre.
 
10.  Vodka, Polonia
Ca una din ţările care  a fost martoră la geneza acestei băuturi, Polonia produce zeci de varietăţi.  Făcută din amidon (de obicei din secară sau cartof) şi alcool, vodka pură e  curată, filtrată şi rafinată. Această băutură spirtoasă versatilă, în forma ei  cea mai pură, e considerată neutră şi nu provoacă mahmureală, bineînţeles asta  depinde de cantitatea pe care o bei. Producţia de vodka la scară largă a început  în Polonia în secolul al XVI-lea şi a devenit un exportator major începînd din  secolul XVII. Cea mai cunoscută vodka poloneză, Zubrovka (40 % alcool) este  infuzată cu iarba bizonului, o plantă specifică zonei.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu