Marii critici de artă au adus numai cuvinte de laudă acestei fresce, Vasari descriindu-l pe Adam doar la superlativ,
"Adam, al cărui frumusețe, postură și contururi sunt atât de perfecte încât pare că a fost creat de Supremul Creator însuși și
nu de pensula unui muritor de rând".
Efectul vizual este unul senzațional, în partea stângă, Adam, creația pură a lui Dumnezeu, întinde mâna spre cea mai înaltă energie din Univers.
În acest fel prinde viață și puritatea emanată ne face să credem că încă nu a căzut în păcat.
La prima vedere fresca este de-o simplitate ieșită din comun, dar trebuie să ne amintim că Michelangelo nu a fost doar un pictor oarecare
ci un om complex cu foarte multe cunoștințe pe care a dorit să le transmită umanității.
Complexitatea pictorului se observă din mesajul ascuns în creația sa, mesaj care depășește puterea de înțelegere a celor mai mulţi dintre oameni.
Magnifica operă de artă a fost creată între anii 1508-1512 şi a fost comandată chiar de Papa Iulius al II-lea. Michelangelo a pictat-o fără asistență
şi fără a ține cont de părerile celor din jurul său.
Aceasta este cauza pentru care diverse opinii contradictorii s-au născut în cercurile oamenilor de știință.
Scânteia sau fluxul energetic dintre degetul creatorului şi cel al lui Adam se zărește atât de bine
încât am putea crede că opera sa este încărcată de o imensă energie pozitivă.
La o analiză minuțioasă s-a constatat că sfera în care este pictat creatorul este izbitor de asemănătoare cu creierul uman.
Oare ce a vrut să transmită Michelangelo prin acest fapt?
Printr-o comparație simplă a contururilor celor două imagini(forma creierului uman cât şi forma sferei din care provine Dumnezeu)
realizăm că spațiul este unul şi același. Dumnezeu provine dintr-un mare creier, identic cu cel uman şi de acolo i-a oferit viață primului om de pe Pământ.
O altă ciudățenie este glanda pituitară, care se observa atât de bine în fresca din Biserica Sixtină şi care este înfățișată de piciorul unui înger.
Se pare că Michelangelo a omis voluntar să-i mai picteze degetele pentru a scoate în evidență cât mai bine această componentă importantă a creierului uman.
Glanda pituitară este o structură mică la baza creierului situată în interiorul unei șei osoase protective.
Ea este cea mai importantă glandă din sistemul endocrin (hipotalamus, glanda pituitară, glanda pineală, glanda tiroidă şi
paratiroidele, pancreasul, suprarenalele, glandele de reproducere – ovarele şi testiculele) .
I se mai spune și glanda maestru (conducătoare) pentru că îşi produce proprii hormoni,
dar influențează de asemenea secreția hormonală a altor glande.
Această glandă controlează intestinele, vezica, uterul, stomacul şi splina.
Şi atunci nu putem să ne întrebăm decât care este mesajul codificat din spatele acestei opere de artă?
Oare maestrul Michelangelo a vrut să sugereze că Dumnezeu este o inteligență deosebită,
un creier care poate să pună în mișcare întregile legi universale,
sau pur şi simplu creatorul este doar în mintea umană?
Detoxifierea dupa un post cu apa, idelungat sau dupa o dieta crudivora, detoxifica glanda ( antena) si aceasta este formata din cornee asemnea ochilor fizici. Deci este un ochi care e in deplin intuneric(saua turceasca o formatiune osoasa) si ''vede'' in spiritual?!. Ieri am citit in evanghelia lui Luca 11 cu 34 parca. ''Daca ochiul tau este rau tot trupul este rau'' in toate traducerile ''ochiul'' este la singular.......si in acelea vechi de tot. Christos stia ce stia. In evangelia lui Ioan care e scrisa din perspectiva spirituala deci nu o poti intelege ca ceva petrecut in fizic. Tina cu scuipat de pe ochii orbului i-au adus vederea( clar nu e vorba de vederea in fizic aici) Si noi toti suntm orbi dpdv spiritual. Argila e cel mai puternic detoxifiant se stie si asta acuma. E cel mai puternic vascularizat organ din tot corpul,este aceasta glanda. De 7 ori mai mult sange trece prin ea decat prin inima, si toate chimicalele inclusiv florul si metalelel grele raman acolo. Toate persoanele de peste 40 de ani care au folosit aspartan, msg, peste din ape cu metale grele au zone albe in creier la tomografii , nu doar glanda aceea se pietrifica. Atacurile ''celor rai'' sunt si in trupul asta fizic. Si stau si ma gandesc daca nu de aici ar trebui inceput. Dupa cateva zile de post il percep altfel pe Dzeu.........Nu D-zeu se schimba! El transmite la fel pe ''frecventa'' Sau. Eu sunt acela care isi ''reface'' antena( glanda pineala)
RăspundețiȘtergereSunt anumite plante care ajuta la detoxifierea ei. Gotu Kola (iarba ce o mananca elefantii) se pare ca e cea mai puternica si apoi e urmata inde-aproape de pelin. Postul cu apa indelungat (7-10zile) e cea mai puternica arma ce o avem la indemana. O sa atasez si o poza interesanta ce am gasit-o pe facebook.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=443305565705466&set=a.227538663948825.49603.204627769573248&type=1&theater
daca o sa citesti Ramtha, o sa gasesti raspunsul la intrebarea asta :)
RăspundețiȘtergereLobii frontali au legatura cu energia din jurul nostru, o canalizeaza spre un scop (o comprima) pentru a ajunge la o anumita forma (de materie - in cazul de fatza, a corpului uman). Succes!
Adam are buric... Eva are buric...
RăspundețiȘtergere