A te simţi singur este o stare emoţională în care persoana experimentează un puternic sentimentde gol şi izolare. Fiecare persoană are perioade când este singură datorită circumstanţelor sau a alegerilor pe care le face. A fi singur poate fi experimentat ca fiind ceva pozitiv, plăcut şi reîmprospător emoţional, dacă acest sentiment se ţine sub control.
Solitudinea este starea de a fi singur, separatde alţi oameni, dar cu decizia luată conştient de a fi singur. „A te simţi singur este însă o solitudine nedorită. Starea patologică de a te simţi singur se poate manifesta în sentimente de abandon, îndepărtare, depresie, insecuritate, anxietate, neajutorare, lipsa de sens, resentimente. Dacă aceste sentimente persistă perioade lungi de timp, pot să împiedice individul în dezvoltarea unor relaţii sănătoase şi a unui stil de viaţă normal. Şi, aşa cum vom vedea că au obiectivat ultimele cercetări ştiinţifice, singurătatea afectează chiar starea de sănătate.
Starea de a te simţi singur poate să apară şi în cadrul căsătoriei sau al relaţiilor de cuplu, unde apar manifestări de supărare, resentimente, sau unde dragostea nu poate fi împărtăşită reciproc. În aceste cazuri, acest sentiment poate arăta o disfuncţie a comunicării.
Printre simptomele obişnuite care semnalează apariţia stării de singurătate sunt: credinţa că oricine altcineva are prieteni, sentimentul de a fi inadecvat(ă) şi neîndemânatic(ă) în societate, convingerea că ceva nu este în regulă cu propria persoană, sentimentul că nimeni nu o înţelege, refuzul schimbării sau încercării de noi lucruri, sentimentul de gol, deprimare, sau chiar apariţia de idei suicidare.
Subliniem încă o dată că singurătatea este o emoţie umană obişnuită, experimentată de orice om, la un moment dat şi nu este un defect. Doar accentuarea acestui sentiment de a te simţi singur şi închistarea în starea respectivă generează efectele nedorite, atât asupra psihicului cât şi asupra sănătăţii.
În următorul articol, preluat din ScienceNOW Daily News, vom vedea care este legătura dintre sentimentul singurătăţii şi vulnerabilitatea la boli a celor care manifestă preponderent acest simptom.
Un studiu recent apărut în revista Genome Biology a arătat că singurătatea poate modifica modul în care anumite gene funcţionează, determinând în persoanele care suferă de singurătate cronică un sistem imun slăbit şi o putere diminuată de apărare faţă de boli.
Fiecare se simte singur din când în când, dar anumite persoane resimt aceasta cu o foarte mare intensitate.
Aceste persoane se simt singure în mod continuu, pe perioade lungi de timp, chiar în ciuda prezenţei prietenilor şi a familiei. Cercetătorii ştiu faptul că aceşti oameni sunt mai puţin sănătoşi. Iniţial a fost suspectat cortizolul, un hormon care reglează răspunsul organismului la situaţii stresante şi ameninţătoare, deoarece a fost găsit ca având niveluri mari la persoanele care se simt singure.
Dar mecanismul rămâne un mister, însoţit de întrebarea:dacă inflamaţia este una din trăsăturile care însoţesc bolile celor singuri, cum poate cortizolul, cu proprietăţile sale antiinflamatorii, să fie cheia? Cercetătorul în genomică Steve Cole şi colegii de la Universitatea California, Los Angeles (UCLA), au studiat un grup de 153 de oameni cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani.
Echipa de cercetători a selecţionat acest grup utilizând Scala de singurătate UCLA, un test care măsoară gradul de singurătate al subiecţilor prin răspunsul la anumite întrebări. Cercetătorii au investigat apoi ADN-ul izolat din celulele albe sanguine la 8 persoane care au avut punctajul cel mai mare şi la 6 care au avut punctajul minim, în urma acetei evaluări.
Din cele 22000 de gene umane, 209 prezentau o exprimare anormală în grupul celor foarte singuratici. Majoritatea genelor depistate ca având expresia anormală sunt implicate în controlul răspunsului imun. La cei foarte singuratici expresia genică arăta o activare a răspunsului imun şi a celui inflamator, alături de o diminuare a producţiei de anticorpi şi factori antivirali.
Rezultatele explică astfel de ce persoanele singure suferă de inflamaţii cronice în ciuda nivelurilor crescute de cortizol, şi, în acelaşi timp sunt vulnerabile la microbi, viruşi şi alte surse de afectare a organismului.
Studiul, care este primul de acest gen, relevă, la nivel molecular, cum singurătatea expune fiinţele respective la diferite boli, afirmă Cole. Acesta este un studiu remarcabil, spune Robert Wilson, neuropsiholog la Rush University Medical Center în Chicago, Illinois. Ar fi foarte bine ca acest studiu să fie realizat şi pentru alte tipuri de suferinţe ale omului obişnuit, spune el.
În acelaşi timp, el subliniază că acest studiu nu precizează ce apare mai întâi: singurătatea sau modificarea genică.
Wilson spune că suntem departe de acest gen de precizări specifice, dar astfel de studii ne pot conduce acolo. Steve Cole speră ca medicii, într-o bună zi, să fie capabili să utilizeze markerii genetici pentru a afla persoanele expuse riscului şi să le menţină starea de sănătate prin diferite terapii. "Noi nu putem să îi transformăm în oameni fericiţi, dar îi putem ţine departe de sicriu", a spus Cole.
Alex Ionescu, " Lohanul" nr.19
foarte interesant;daca s-ar oferii si parghiile terapeutice prin care o persoana poate sa iasa dintr-o singuratate nedorita,ar fi si mai util;poate ca insingurarea are ceva in comun si cu nivelul cortizolului,si se declanseaza genetic;cum reusesc insa femeile sa iasa din insingurarea cauzata de un coechipier de viata,care si-a tinut ascunsa o deformare genetica sexuala foarte mult timp,si care o data descoperita,ii deformeaza acestiea toata scara de valori morale in care credea pana atunci...si care o obliga la insingurare si ii face imposibibila relationarea si reintegrarea in firescul vietii,pentru ca va pleca de fiecare data de la aceiasi suspiciune;e doar un exemplu,e doar o intrebare,si inclin sa cred ca dupa experiente dure,apar modificari genetice,mai ales ca fiecare percepe diferit durerea fizica sau suferinta morala,si ele nu afecteaza numai sistemul imunitar
RăspundețiȘtergere