sâmbătă, 20 iulie 2013

Scrisoarea Mariei Tanase catre sotul ei.

Eu am o dragoste unică pentru Maria Tănase şi de fiecare dată când aflu ceva de ea e un motiv în plus s-o indragesc si mai mult.
    Să ţinem cont de faptul că este singura cântăreaţă de muzăcă populară din lume care a avut premiul Academiei Franceze, ea îşi culegea singură cântedcele, le prelucra singură şi nu le cânta poate nici câţiva ani până nu era ea mulţumită de rezultat şi tot ea singură şi-a tradus cântecele în franceză.
    De altfel melodiile ei trebuiesc ascultate şi pentru versuri şi pentru interpretarea versurilor nu doar pentru melodia în sine.
    M-a impresionat că atunci când a fost premiată de Academia Franceză a suferit cră premiul nu a fost acordat şi pentru Edith Piaf, de altfel a fost convinsă de Sadoveanu şi doi mari muzicologi să nu il cedeze, pentrucă gestul ar fi avut altă conotaţie.

Dintre toţi bărbaţii pe care i-a iubit Maria Tănase, grecul Clery Sachelarie, fost moșier și magistrat, cu 13 ani mai mare, i-a fost singurul soț din decembrie 1950 și până la moartea ei, pe 22 iunie 1963. "Când a pus ochii pe Maria, grecul scăpătase, era complet lefter… Fără să se sinchisească, şi-a dus viaţa pe lângă ea fără să facă nimic. Întocmind de regulă austriace şi martingale la curse, ospătându-se fără reţinere la Capşa, unde Maria rămânea nu o dată datoare costul prânzului…" și-l amintește Gaby Michailescu, în cartea "Maria cea fara de moarte". Dar Maria l-a vrut și l-a iubit așa cum era. Lui i-a scris pe patul de moarte, lui i-a încredințat ultimele gânduri și rugăminți, lui i-a cerut iertare înainte de-a pleca așa cum și-a imaginat: "Cu racheta o să sui/ În tăria cerului/ Şi fac haltă de-ajustare/ Doar la cele două Care/ Eu mă urc în carul mic/ Şi c-un fir de borangic/ Trag cu mine la plimbare/ Tot tarafu-n Carul mare."
„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.
Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (…) Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în  toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…".
Maria Tănase a cântat dumnezeiește, toată lumea îi știe cântecele, dar acum știți și cât de frumos a putut scrie fata născută în mahalaua Cărămidarilor. Și vă invit s-o și ascultați într-un interviu la radio. Este uluitor ce talent de povestitoare avea…
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=PN5wdytoNuw#at=234
Dupa interviu; (asteptati sa se termine) urmeaza clipuri cu melodiile ei nemuritoare
              un regal
·        
·        
·        
·        
·        
·        
·        



10 comentarii:

  1. Nu aveti si informatii ca a fost "spion", gen "Mata Hari a Romaniei"?

    RăspundețiȘtergere
  2. Suoerb!
    Citițí și aici:

    http://incertitudini2008.blogspot.ro/2009/09/diva-marie-si-marioara.html

    RăspundețiȘtergere
  3. NU este adevarat!!! NU PLEACA NIMENI, NU MOARE NIMENI !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua! Puteti indica sursa pentru afirmatia 'singura cântăreaţă de muzăcă populară din lume care a avut premiul Academiei Franceze'? Multumesc in avans! :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua! Puteti indica sursa pentru afirmatia 'singura cântăreaţă de muzăcă populară din lume care a avut premiul Academiei Franceze'? Multumesc in avans! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua! Puteti indica sursa pentru afirmatia 'singura cântăreaţă de muzăcă populară din lume care a avut premiul Academiei Franceze'? Multumesc in avans! :D

    RăspundețiȘtergere
  7. "Să ţinem cont de faptul că este singura cântăreaţă de muzăcă populară din lume care a avut premiul Academiei Franceze" - puteti preciza, va rog, sursa informatiei? Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  8. 'Să ţinem cont de faptul că este singura cântăreaţă de muzăcă populară din lume care a avut premiul Academiei Franceze' - puteti preciza, va rog, sursa informatiei? Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  9. 'Să ţinem cont de faptul că este singura cântăreaţă de muzăcă populară din lume care a avut premiul Academiei Franceze' - puteti preciza, va rog, sursa informatiei? Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere

UA-32426290-1