joi, 11 aprilie 2013

Milionarii României acum 70 de ani ...

Cine erau milionarii României acum 70 de ani ???
Secătuită de domniile fanariote şi de principii străini, cu o clasă artistocratică desuetă şi conservatoare, România n-a produs averi personale uriaşe şi trainice până aproape de începutul secolului XX.
Cu excepţiile notabile ale câtorva familii boiereşti, mari latifundiari, averile câştigate în România luau calea Istanbulului ori erau pierdute la masa verde la Paris ori Viena de către moştenitori iresponsabili. Abia după Războiul de Independenţă şi, mai ales, după Marele Război, apar marile averi antreprenoriale, create într-o generaţie sau două. În continuare, câţiva dintre cei mai bogaţi români de până la venirea la putere a comuniştilor.

O avere cât o industrie: Nicolae Malaxa

Născut la Huşi, în decembrie 1884, Nicolae Malaxa era fiul unui aromân cu origini greceşti şi al ficei unui dregător local. Pasionat de tehnică şi cu ajutorul familiei, Malaxa urmează cursurile Politehnicii din Karlsruhe (Germania), studii care-l vor ajuta mai târziu în afacerile sale. În 1921, la marginea Bucureştiului înfiinţează un atelier de reparaţii material rulant, unde erau reparate locomotive şi vagoane. Pentru că afacerea sa era explozivă, în 1923 începe construcţia unei fabrici mari, un proiect greenfield în termenii de astăzi, înfiinţând Uzinele Faur. Conectat la lumea politică, Malaxa devine unul dintre beneficiarii principali ai decretelor guvernamentale prin care se dorea sprijinirea industriei româneşti şi, în 1927, primeşte o comandă cu plata în avans pentru construcţia primelor locomotive româneşti. Trebuie spus că Uzinele Malaxa erau printre cele mai moderne din Europa, o realizare deosebită, având în vedere că industria grea era inexistentă într-o Românie care a păşit în perioada contemporană ca o ţară eminamente agrară. La un an după semnarea contractului cu Căile Ferate, de pe porţile uzinei ieşea prima locomotivă Malaxa, 100% românească. Remarcabile la Malaxa erau rapiditatea şi uşurinţa cu care adopta inovaţiile într-una dintre cele mai moderne industrii ale vremii. În 1931, a produs primul automotor cu motor Diesel, iar în 1935 producţia anuală a Uzinelor Malaxa a atins un record de 93 de locomotive. Între timp, afacerile lui Nicolae Malaxa s-au extins şi în alte domenii, înfiinţând fabrica de ţevi de oţel fără sudură, actuala Republica, iar din grupul său industrial au ajuns să facă parte Uzinele Tohani Zărneşti sau Magazinele Unite de Fierărie din Galaţi. De asemenea, industriaşul avea pachete de acţiuni importante la Astra Arad, Uzinele şi Domeniile de Fier Reşiţa, IOR Bucureşti sau Unio Satu Mare.
Afacerile lui Malaxa au supravieţuit instaurării regimului Antonescu, care i-a pus sechestru pe fabrici, însă nu şi comuniştilor. Cu toate că iniţial a avut o relaţie bună cu noul regim, în 1948 i-au fost naţionalizate toate companiile şi tot în acelaşi an a emigrat în SUA, unde îşi transferase deja o bună parte a averii. Industriaşul român a murit în 1965 în New Jersey, fără a reuşi să repete şi în America succesul fulminant din România.

Deseori, chiar şi atunci când era la apogeul puterii sale, Malaxa a fost contestat pentru metodele neortodoxe de a-şi finanţa companiile. La un moment dat, 96% din producţia fabricilor sale era achiziţionată de către statul român, de obicei cu plata în avans. A fost un apropiat al partidelor politice, finanţând pe toată lumea, inclusiv Garda de Fier sau Partidul Comunist. De notorietate sunt şi relaţiile sale cu regele Carol al II-lea şi cu camarila regală, relaţii despre care se presupune că l-au ajutat în afaceri. Celebre sunt şi valizele cu bani pe care le oferea sub formă de donaţii regelui. De cealaltă parte, contribuţia miliardarului la modernizarea ţării este incontestabilă. Pe lângă inovaţiile tehnologice adoptate în fabricile sale - în 1945 a reuşit să producă primul automobil românesc, de exemplu - Malaxa a fost şi un filantrop, un susţinător al cercetării ştiinţifice şi al artelor. Averea sa nu a fost niciodată cuantificată, însă ca să vă faceţi o idee, statul român a dat sau urmează să dea urmaşilor săi despăgubiri de peste 300 milioane de dolari pentru proprietăţile confiscate de comunişti. Iar aici nu intră banii pe care a apucat să-i transfere în străinătate înainte de emigrare sau proprietăţile nerevendicate.

Miliardar de modă veche: Jean Mihail

Despre olteanul Jean Mihail s-a spus că a fost cel mai bogat român şi este foarte posibil să fi fost aşa. Jean Mihail (1875-1936) era al doilea fiu al latifundiarului Constantin Mihail, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Oltenia. Pe lângă moştenirea primită de la tatăl său, Jean Mihail şi-a consolidat averea moştenind două mătuşi bogate, ajungând să deţină sute de mii de hectare de teren. Pe lângă proprietăţi, deţinea şi una din cele mai mari averi lichide, în jurul unui miliard de lei, depuşi în diverse bănci. La valoarea de la începutul anilor 1920, lichidităţile lui Mihail echivalau cu peste 9 tone de aur. De fapt, el avea atâţia bani încât la izbucnirea crizei financiare a putut gira statul condus de Carol al II-lea pentru o parte din împrumuturile guvernamentale din străinătate. Jean Mihail s-a stins din viaţă în 1936, fără moştenitori, lăsându-şi uriaşa avere statului român. Potrivit testamentului, statul trebuia să vândă pământurile sale ţăranilor, în loturi mici şi la preţuri convenabile, cu banii obţinuţi urmând a se construi şcoli, spitale şi biblioteci. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, din una dintre cele mai mari averi româneşti alegându-se praful. A rămas Palatul Jean Mihail, actualul Muzeu de Artă din Craiova, reşedinţa familiei Mihail, pe care Constantin Mihail a vrut s-o acopere cu monede de aur, cerând chiar acceptul regelui pentru asta. Personalitate retrasă şi discretă, Jean Mihail a locuit un timp într-o singură cameră din palat, despre care se spune că nici măcar n-o încălzea iarna.

Concurentul: Max Auschnitt

Milionarul s-a născut în februarie 1888 în Galaţi, fiind fiul lui Osias Auschnitt, proprietarul unei mici fabrici. După ce a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale din Viena, Max s-a întors acasă şi a înfiinţat o fabrică de cuie şi lanţuri în 1910. La sfârşitul Primului Război Mondial, Auschnitt a pus bazele grupului Titan-Nădlac-Călan, ce avea în componenţă laminorul de la Galaţi şi mai multe alte uzine metalurgice. Max a fost delegat mai apoi ca administrator la Uzinele şi Domeniile de Fier Reşiţa, de departe cea mai mare companie românească interbelică, cu un capital de peste un miliard de lei şi cu peste 22.000 de angajaţi. Pe lângă afacerile din industria grea, Auschnitt a fost implicat în multe alte companii, între care Societatea Română de Telefoane sau Banca Chrissoveloni, şi a avut numeroase proprietăţi imobiliare, între care şi somptuoasa vilă de lângă piaţa Victoriei, cumpărată de Gigi Becali de la moştenitorii săi.


Soarta lui Auschnitt este strâns legată de cea a lui Malaxa, cei doi concurând nu doar în business, ci şi în obţinerea favorurilor camarilei regale. El a pierdut lupta cu Malaxa şi, în urma unui scandal enorm, a fost arestat şi condamnat la şase ani de închisoare. După fuga lui Carol al II-lea, mareşalul Antonescu l-a eliberat, însă Auschnitt n-a mai făcut afaceri de amploare. A murit în 1956 la New York, unde emigrase după venirea comuniştilor. Moştenitorii săi au primit despăgubiri de circa 40 milioane de dolari (în acţiuni ale Fondului Proprietatea), precum şi drepturile pentru mai multe imobile.

Bancherul-poet: Aristide Blank

Primul absolvent român al Academiei de Ştiinţe Comerciale şi Financiare de la Viena, Aristide Blank, s-a născut în 1883 la Bucureşti, fiind fiul lui Mauriciu, asociat al celebrului cămătar evreu Jacob Marmorosch. Aristide a intrat în 1914 în conducerea băncii Marmorosch-Blank - care finanţase eforturile de război ale României în 1877 - pe care a dezvoltat-o la nivel internaţional folosindu-şi relaţiile consolidate în calitatea sa de împuternicit financiar al statului înainte de Marele Război. În 1923, Marmorosch-Blank avea 25 de sucursale în ţară şi reprezentanţe la Paris, Istanbul, New York şi Viena. Aristide Blank a cumpărat şi importante suprafeţe de teren în nordul Bucureştiului şi a investit în ziare, iar din 1930 a devenit consilier economic al regelui Carol al II-lea. Surprinzător, banca Marmorosch-Blank a intrat în incapacitate de plată în 1931 şi nu a mai putut fi salvată nici de intervenţia regelui. Statul român i-a despăgubit pe deponenţii băncii până în 1940, cu o sumă totală de 5 miliarde de lei. Poet şi pasionat de teatru, Blank a rămas în România până în 1958, când a fost condamnat de comunişti la 20 de ani de închisoare. A scăpat prin relaţiile sale şi a murit în 1960 la Paris.
a

Poveştile celor mai bogaţi români din perioada interbelică sunt legate, fără excepţie, de regele Carol al II-lea. Fără a intra în detaliile poveştii de viaţă a regelui, se spune despre acesta că ar fi fost cel mai bogat român al acelor vremuri. Cunoscut pentru stilul său de viaţă luxos, Carol cheltuia averi impresionante în hoteluri şi cazinouri. Nu există prea multe detalii despre averea sa, despre câţi bani ar fi avut în străinătate, însă după abdicare, în septembrie 1940, a plecat din România cu un tren compus din 12 vagoane pline cu obiecte de patrimoniu, tablouri, aur şi alte valori. Fostul rege a trăit în lux la Estoril până la sfârşitul vieţii (1893- 1953 ), alături de amanta şi apoi soţia sa, Elena Lupescu.
Reacții: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
UA-32426290-1