OMUL INTRE, PARAPSIHOLOGIE SI PSIHOLOGIE

Probabil ca nici una dintre disciplinele considerate «de frontiera» nu este atat de interconectata cu atat de multe domenii de activitate ca parapsihologia. De la fizica cuantica, astrofizica, informationologie, cosmologie si pana la biomedicina, filosofie si teologie, cu greu vom putea gasi un echivalent domeniu de cercetare ca cel al parapsihologie. «Misterul» este amplificat pe de alta parte de faptul ca fenomene obiective ce constitue portofoliul sau de investigatii, nu si-au gasit cate odata o explicatie care sa poata fi furnizata de suma cunostintelor noastre considerate a avea statut stiintific. Cel mai interesant este faptul ca de cele mai multe ori acestea cu statut stiintific nici nu vor macar sa incerce a explica anumite lucruri din domeniul paranormalului deoarece exista frica ca odata explicat un fenomen ar fi posibil si necesar de a rasturna intreaga viziune stiintifica asupra lumii, lucru care este foarte incomod mai ales cand cu totii ne-am deprins cu o anumita imagine asupra lumii. Pe langa aceasta un alt risc este ca odata acceptat un lucru fa fi nevoie de a le accepta si pe toate restul care din acesta decurg. Descoperirile in acest domeniu pot fi foarte periculoase. Imaginativa ce se poate intampla pe plan global daca s-ar demonstra existenta spiritului. Imediat dupa aceasta descoperire va trebui explicat si multe alte lucruri legate de acesta, constructie, forma, materia din care este alcatuit, importanta lui... Iar dupa toate aceste se poate ajunce si la intrebarea, de unde vine acesta si care este menirea si functia lui. Asa s-ar putea agunge la demonstratia ca exista viata dupa moarte, lumea spiritelor. Va dati seama ce cataclizm mondial s-ar putea produce in urma acestor descoperiri?
Lumea ar putea scapa de sub control, nedorind sa se mai supuna politicienilor ci doar numai anumitor legi universale, lumea ar avea alte cerinte fata de ea si de altii nemaiputand fi atat de usor manipulata. Se va instaura o noua ordine mondiala in care politicienii nu-si vor mai avea nici un rost poate la fel si banul. Anume din acest motiv S.U.A. anual cheltuie miliarde de dolari numai pentru intretinerea anumitor mituri convinabile pentru carearea prototipurilor mintale atat de necesare in manipularea in masa. Pe de alta parte se chieltue alte miliarde de dolari anual pentru secretizarea altor informatii, descoperiri, inclusiv si din domeniu parapsihologiei. Paleta cercetarilor parapsihologice este foarte larga. Iata o schema incompleta a gamei de cercetari care se efectueaza numai in Rusia si in care se fac multe descoperiri anual. Multe din aceste descoperiri sunt aplicabile si cei de acolo nu ezita sa le aplice deoarece au un teritoriu atat de mare in care este foarte usor de secretizat orice aplicatie parapsihologica. Sunt zone intregi populate unde este foarte greu de ajuns pentru restul lumii dar nu si pentru specialistii in experimentarea anumitor teorii si mecanizme care practica toate aceste lucruri pe acele populatii, perfectionandu-se in aceasta meserie.
Fenomenele parapsihologice de care se ocupa parapsihologia se impart in 5 domenii de cercetare.
1.PSIHOBULIE
2.PSIHORARGIE
3.PSI IN LUMEA VEGETALA
4.PSI IN LUMEA ANIMALA
5.MODIFICARI PSIHOBIODINAMICE
.Psihobulia se ocupa de capacitatile si fenomenele din grupa, psi-gama. In aceasta grupa intra doua mari clase de fenomene;
1.Fenomenele parapsihice
2.Fenomenele parabioinformationale.
In domeniul fenomenelor parapsihice intra;
.telepatie- telebulie telebulia
.precognitie si premonitie criptoscopia-criptomnezia
.retrocognitie si retromonitie hialoscopia
.clarviziunea sihoscopia-psihometria
autoscopia heteroscopia psihodiagnoza paradiagnoza radiestezia teleradiestezia teleradiediagnoza radiediagnoza
.viziune aparitii
.criptomnezie hipermnezia- pantomnezia
.regresie
.xenoglosie
.proectii psihice dedublarea
"Deja Vu"
biolocatia.
2.Fenomenele parabioinformationale
. Hiperestezie hiperacuzia
hiperosmia
hipergeuzia
hiperafia hiperalgezia cumberlandism
vederea dermo-optica
parestezia
cenestezia.

Fenomenele si capacitatile din grupa psi-kapa se impart in doua mari clase;
1.Fenomene parafizice
2.Fenomene parabiologice.
1. In domeniul fenomenelor parafizice intra urmatoarele clase cu preocuparile lor:
.Psihochinestezie telechinezie
levitatia
parasismogenezia
neumografia
litotelergia
.Ideoplastice --------------------- teleplastia
ectoplasma
ectocoloplasma
fantasmogeneza
matrite si modele goale
emisie filofluidica
materializari (neumane)

. Hiloclastie ---------------------- aporturi
osmogeneza
termogeneza
pirogeneza
pragmagrafia

.Parafonice parafonemie
paramelodii
psihofonii
tiptologie- rapturi

.Paraoptice ----------------------- aure
fotogeneza
efluviografia
psicofotografia
escotografia


.Poltergeist pentru psicobulie
pentru psicografie
2.Din fenomenele si capacitatile parabiologice fac parte;
. Biopausia ( Fakirismul) ascetism
asomnie
parabiotermie
paracardism
parapnee
paratanatoza
subfonolalie
Parasomatice ------------------ dermogramie
stigmatizari
hematogramie
pirovazie
biopirogeneza - autocombustie
transfigurarea
lichefierea sangelui
paramumificarea
logurgia
paraterapia.
3.PSI LA LUMEA VEGETALA
Fenomene parabiologice ------ psihokinezia si vegetalele. fitometarquia
fitotanatoza
fitopsihismul.
4.PSI LA LUMEA ANIMALA
. Fenomene parapsihice -------------- EPS la animale
. Fenomene parabiologice psihokinezia parazoolalia
parazoogneza -
pararquia.
5.MODIFICARI PSIHOBIODINAMICE.
Starea psi - alfa
Criptomnezia automatismul psihografia
Hipnoza, Sofronia biofotogeneza
sintonizare sincronizare
prosopopezia posedarea

Daca noi nu cunoastem prea multe lucruri din sfera acestei stiinte, aceasta inca nu inseamna ca in aceasta directie nu se fac cercetari foarte ample si costisitoare si ca descoperirile efectuate nu prezinta interes. Interesul acestor descoperiri care cu siguranta exista sunt chiar de foarte mare importanta mai ales in era urmatoare care dupa cum stim va fi una informationala. In urmatorii cativa zeci de ani datorita anume cercetarilor din domeniul parapsihologiei, se va tinde foarte evident spre controlul partial initial iar cu timpul poate chiar total al mintii omenesti. Viitoarele razboae for fi psiho -informationale.
Pe de alta parte, implicatiile magore pe care fenomenologia paranormalului o induce in sfera de preocupari legate in special de domeniul militar si cel al obtinerii informatiilor, face din parapsihologie o sfera de interes din care serviciile secrete cauta sa extraga cat mai mult beneficiu
Concomitent dezvoltarile pe care parapsihologia le-a adus odata cu constituirea sa ca preocpare aparte, face ca investigatiile astfel directionate sa conduca la realizarea unor tipuri de arme neconventionale. Mai mult chiar, solutiile invederate aduc dupa sine posibilitati prin a caror prisma privind lucrurile constatam ca “razboiul stelelor” apare de pe acum ca un nevinovat joc de copii. Aceasta deoarece teatrul de operatiuni militare se incearca si pe alocuri se reuseste a se muta partial sau daca va fi posibil, total, din universul nostru tridimensional in altul cvadridimensional cu care suntem intricati.
Utilizarea metodologiilor paranormale in domeniul obtinerii informatiilor cu caracter secret, face ca interesul serviciilor secrete fata de aceste metode "exotice" sa fie din ce in ce mai mare.
Competitia accentuata si schimbarile accelerate pretind "inovatii neincetate" - spunea unul dintre marii viitorologi ai contemporanietatii noastre. Acest aforism pare a avea si o mai mare valoare, atunci cand este vorba de fortele armate si serviciile secrete. Nici intr-un alt domeniu de activitate omeneasca, acest lucru nu s-a impus cu atata necesitate, cu asa o mare viteza si interes, absorbind intregile structuri ale unei activitati desfasurate preponderent in achizitia, prelucratea si utilizarea bunurilor celui mai de pret astazi - informatia.
Aparent s-ar parea ca pretuirea informatiei, modalitatile ei de manipulare, ar fi aparut odata cu definirea stiintifica a acesteia de catre Shanon. In realitate, activitatea practica a tuturor civilizatiilor care s-au dezvoltat pe Terra, a depins si a fost utilizata - chiar daca in conditii empirice - de informatie. Asa ca nu este exajerat a considera ca cele mai scump platite doua lucruri pe aceasta lume sunt: stiinta (adica informatia) si prostia (adica lipsa de informatii).
Parapsihologia este o stiinta de frontiera dupa cum afirma altii despre ea si foarte bine deoarece aceasta inseamna ca aceasta stiinta este intr-un anumit fel pionerul altora. Ceea ce astazi este considerat fenomene paranormale sau parapsihologie in general, mane va deveni fenomene absolut normale iar in psihologie va apare o noua subdiviziune sau domeniu care va fi la fel de noua cum este astazi psihocibernetica sau cum este biopsihologia. Parapsihologia este o stiinta in devenire si are o evolutie si o istorie la fel de complicata cum a avuto si psihologia, acceptata de unii si total refuzata de altii. Inca nu demuld desprepsihologie unii oameni consacrati ai stiintei spuneau ca "psihologia este domeniul de care se ocupa psihologii" Nu cu mult timp in urma grafologia a intrat in domeniile psihologiei si tot asa peste un timp vor intra si altele precum Fiziognomia, frenologia, poate chiar si chiromantia. Chiar daca in domeniul grafologiei informatiile sunt inca destul de saracacioase si incerte, a exclude cu totul acest domeniu din sfera preocuparilor stiintifice ar fi o eroare si de acest lucru isi dau seama multi oameni ai stiintei. Tot asa va veni randul si altor domenii astazi considerate inca apartinand domeniului paranormalului. Cand aceste preocupari vor nimeri sub vizorul stiintei, parapsihologia se va extinte mult mai departe, va ridica alte probleme contradictorii, va avea alte domenii "pseudostiintifice" care odata cu evolutia constiintei si spiritualitatii omului vor deveni si ele destul de normale si stiintifice.
Unele domenii ale parapsihologiei tin mai mult de ocultism sau de o anumita forma de religie dar nici odata nu trebuie sa uitam ca nu mult timp va mai trece cand religia si stiinta din nou se vor uni asa cum au fost candva si in asa fel religia va deveni stiintifica iar stiinta spirituala. Pana cand insa datorita despartirii lor religia continue sa fie dogmatica iar stiinta - materialista. Deja astazi apar mari probleme in a delimita conceptul de materie. Datorita influentelor parapsihologice astazi tot ma mult se ajunge la concluzia ca si gandul omului este tot o forma al materiei, deoarece poate fi transmis unei altei persoane (fenomenul de telepatie) fenomen pe deplin acceptat chiar daca inca neelucidat, neexplicat. Va dati seama cat de multe lucruri va mai trebui sa acceptam dupa ce acest fenomen va fi explicat pe deplin si cat de multe lucruri va trebui sa studiem in continuare.
Parapsihologia vorbea despre aura omului inca cu foarte mult timp in urma, astazi dupa anumite cercetari pornite cu greu de catre stiinta pentru ca oamenii de stiinta care numai indrazneau sa vorbeasca despre cercetarile lor in directia aurei erau cinsiderati aproape nebuni si descalificati din elita stiintifica, vine si spune ca aura de pilda nu este nimic altceva decat un banal fenomen fizic cunoscut si explicabil. In sfarsir sa reusit ca stiinta sa explice acest fenomen fizic. Dar poate totusi ca nu este un fenomen banal. Daca el exista inseamna ca isi are rolul lui foarte bine determinat. Natura nu-si bate joc de resursele sale si daca la facut sa existe inseamna ca are si o anumita functie poate extrem de importanta. Chiar si in aceasta directie stiinta este nevoita inca sa nege, sa ignore o ultime de lucruri doar ca nu le poate explica inca prin nivelul ei de constiinta si cunostinte. Parapsihologia deja astazi are raspunsuri foarte bine intemeiate si explicabile dar si utilizabile in cele mai diverse scopri. Cu timpul cercul de inters al parapsihologiei va creste atragand dupa sine si marirea cercului de cunostinte a altor stiinte cu statut. De exemplu astazi in unele tari precum S.U.A. si Rusia se pune problema introducerii in institutiile de invatamat superior a astrologiei ca materie obligatorie deoarece se considera ca in viitorul secol - informational, oul care nu va sti sa creeze o astrograma (horoscop) personala sau colectiva va fi considerat aproape un analfabet. Numai acest lucru demonstreaza importanta astrologiei si informatiilor de aici pentru viitorul intelectualului si poate intregii societati.
Scopul acestei lucrari nu este de a apara parapsihologia ca stiinta, nu este cazul, ci de a arata diferentele de viziune asupra omului si a mediului in care acesta traeste, interactiunile acestora, cat si cu Universul in general. Lumea este toatl diferita decat putem noi astazi sa o concepem stiintific. Si omul in sine este cu totul altceva decat o bucata de carne vie ganditoare care consuma si se consuma si care se reproduce prin sex. Natura umana este mult mai complexa.
In psihologie se afirma "A intelege omul pentru a-l perfectiona, aceasta este adevarata menire a psihologiei" (Rubinstein. 1962.) Tot el cu o alta ocazie afirma “ Adevarata menire a psihologiei este de a contribui la asigurarea unei existente omenesti, a unei constinte demne, a unui "suflet" inaripat de idealurile nobile si indraznete, insotit de capacitatea de a le traduce in fapt ». Sa vedem daca acest lucru este posibil avand o asemenea viziune asupra omului. Parapsihologia vede omul ca pe o structura biopsihoenergetica deschisa, ceea ce este cu totul altceva.
Acum este cazul sa remarc ca toate sistemele si doctrinele psihologice, cele care exista sau au existat in mod public si cele care au fost ascunse sau deghizate, pot fi impartite in doua categorii principale:
Prima: sisteme care studiaza omul asa cum il gasesc ele, sau asa cum presupun sau isi imagineaza ca este el. Psihologia "stiintifica" moderna, sau ceea ce se cunoaste sub acest nume, apartine acestei categorii.
A doua: Sisteme care studiaza omul, nu din punct de vedere a ceea ce este el, sau a ceea ce pare sa fie, ci din punct de vedere a ceea ce el poate sa devina, adica din punct de vedere al evolutiei sale posibile (parapsihologia).
Acestea din urma sunt sistemele initiale sau in orice caz cele mai vechi si numai ele pot sa explice originea uitata si semnificatia psihologiei.
Daca intelegem importanta studierii omului din punct de vedere al evolutiei sale posibile, vom intelege ca primul raspuns la intrebarea ce este psihologia, ar fi ca psihologia este studiul principiilor, legilor si faptelor evolutiei posibile a omului. In aceasta lucrare se va vorbi numai din acest punct de vedere.
Prima intrebare ar fi, ce inseamna evolutia posibila a omului si a doua, daca exista anumite conditii speciale pentru ea.
In ceea ce priveste unele pareri stiintifice moderne obisnuite privind originea omului si evolutia sa precedenta, trebuie sa spun ca ele nu pot fi acceptate. Mai nou chiar si stiinta a demonstrat ca originea omului inca nu este pe deplin cunoscuta, sa nu spunem, total necunoscuta. Trebuie sa intelegem ca noi nu stim nimic despre originea omului si nu avem dovezi despre evolutia fizica sau mentala a acestuia.
Dimpotriva, daca luam omenirea istorica, adica umanitatea pentru cateva mii sau zeci de mii de ani, vom putea gasi semne evidente ale unui tip de om superior, a carui prezenta poate fi stabilita prin marturia vechilor monumente si cronici care nu pot fi repetate sau imitate de omenirea contemporana. Cele mai puternice calculatoare din lume, cu o mie de operatori in jurul lor nu sunt in stare sa scrie inca o carte dupa o anumita structurare speciala asa cum este Biblia.
In ceea ce priveste omul preistoric sau creaturi in aparenta asemanatoare omului si in acelasi timp totusi foarte diferit de el, ale caror oseminte se descopera uneori in depozite ale perioadelor glaciare si pre-glaciare, putem accepta punctul de vedere foarte posibil ca aceste oase apartin unor fiinte foarte diferite de om, care a disparut cu mult timp in urma.
Negand evolutia anterioara a omului trebuie sa negam orice posibilitate a unei viitoare evolutii mecanice a omului, adica o evolutie care sa se petreaca de la sine in comformitate cu legile ereditatii si ale selectiei, fara eforturile constiente ale omului si intelegerea evolutiei sale posibile.
Ideea fundamentala in parapsihologie ar fi aceea ca omul este o fiinta desavarsita; adica natura il dezvolta numai pana la un anumit punct si apoi il lasa sa se dezvolte mai departe prin propriile sale eforturi si planuri, sau sa traiasca si sa moara asa cum s-a nascut, sau sa degenereze si sa piarda capacitatea de dezvoltare.
Evolutia omului in acest caz ar insemna dezvoltarea anumitor calitati si trasaturi interioare, care in mod obisnuit raman nedezvoltate si nu se pot dezvolta de la sine.
Experienta si observatia arata ca aceasta dezvoltare este posibila numai in anumite conditii precise, cu eforturi de un anumit fel din partea omului insusi, si cu suficient ajutor din partea celor care au inceput inainte o munca similara si au atins deja un anumit grad de dezvoltare, sau cel putin o anumita cunoastere a metodelor.
Trebuie sa pornim de la ideea ca fara efort evolutia este imposibila; fara ajutor este de asemenea imposibila.
Dupa aceasta trebuie sa intelegem ca in cursul dezvoltarii,omul trebuie sa devina o fiinta diferita,si trebuie sa invatam si sa intelegem in care sens si in ce directie omul trebuie sa devina o fiinta diferita, adica ce inseamna o fiinta diferita.
Apoi trebuie sa intelegem ca nu toti oamenii se pot dezvolta si deveni fiinte diferite. Evolutia este problema eforturilor personale si in raport cu omenirea, evolutia este o exceptie. Poate ca suna straniu dar trebuie sa intelegem ca ea este nu numai rara, dar devine din ce in ce mai rara.
Bine inteles, din cele mai sus, apar urmatoarele intrebari:
Ce inseamna ca in cursul evolutiei omul trebuie sa devina o fiinta diferita?
Ce inseamna o fiinta diferita?
Ce calitati si trasaturi interioare pot fi dezvoltate in om, si cum poate fi facut acest lucru?
De ce nu toti oamenii pot sa se dezvolte si sa devina fiinte diferite ? De ce o astfel de nedreptate?
Sa raspundem la aceste intrebari si sa incepem cu ultima.
De ce nu pot toti oamenii sa se dezvolte si sa devina fiinte diferite?
Raspunsul este foarte simplu. Pentru ca ei nu doresc acest lucru. Pentru ca ei nu stiu despre aceasta si nu vor intelege, fara o lunga pregatire, ce inseamna acest lucru, chiar daca li se spune.
Ideea principala este cá pentru a deveni o fiinta diferita trebuie sá doreascá foarte mult acest lucru si pentru o lunga perioadá de timp. O dorintá trecatoare sau neclará bazata pe insatisfactii determinate de conditiile externe nu va creea un impuls sufcient.
Evolutia omului depinde de intelegerea sa privind ceea ce va primi si ceea ce va trebuie sá dea in schimb.
Dacá omul nu doreste acest lucru sau dacá nu-l doreste destul de puternic si nu face eforturile necesare, el nu se va dezvolta niciodatá. Deci nu e nici o nedreptate in aceasta. De ce ar avea omul ceea ce nu vrea? Dacá omul ar fi silit sa devina o fiintá diferita, cánd el este multumit cu ceea ce este, asta ar fi nedrept.
Acum trebuie sá ne intrebám ce inseamná o fintá diferitá. Dacá luam in considerare tot materialul pe care il putem gási referitor la aceastá problemá, gásim afrmatia cá devenind o fiinta difèrita omul dobándeste multe calitati noi si puteri pe care nu le detinea inainte. Aceasta este o afirmatie obisnuitá pe care o gásim in toate felurile de sisteme care admit ideea cresterii psihologice sau interne a omului.
Dar ácest lucru nu este suficient. Chiar si cele mai detaliate descrieri ale acestor puteri noi nu ne vor ajuta in nici un fel sá intelegem cum apar ele si de unde vin. Exista o veriga lipsá in teoriile cunoscute in mod obisnuit, chiar si in cele pe care le-am mentionat deja, care se bazeazá pe ideea posibilitatii evolutiei omului.
Adevarul consta in faptul cá, inainte de a dobândi orice facultáti sau puteri noi, pe care omul nu le cunoaste si nu le posedá acum, el trebuie sá dobândeascá facultati si puteri pe care de asemenea nu le posedá, dar pe care si le atribuie; adicá, el crede cá le cunoaste si le poate folosi si controla.
Aceasta este veriga care lipseste si acesta este elementul cel mai important.
In cursul evolutiei, asa cum s-a descris mai inainte,adicá un drum bazat pe efort si ajutor, omul trebuie sá dobândeascá calitáti pe care el crede cá le detine deja, dar despre care se insealá.
Pentru a intelege mai bine acest lucru,si pentru a cunoaste care sunt aceste faculti si puteri pe care omul le poate dobândi, ambele cu totul noi si neasteptate si, de asemenea, care sunt cele pe care el isi imagineazá cá deja le detine, trebuie sá incepem cu cunoasterea generalá a omului despre el insusi.
Si aici ajungem imediat la un fapt foarte important.
Omul nu se cunoaste pe sine insusi.
El nu-si cunoaste propriile limite si propriile posibilitati. El nu stie nici mácar in ce mare másurá nu se cunoaste pe sine.
Omul a inventat o multime de masini, el stie cá o masiná complicata necesita uneori ani de studiu atent inainte sá fie folositá sau controlata. Dar el nu aplicá aceste cunostinte la el insusi, desi el insusi este o masiná mult mai complicata decât orice masiná pe care a inventat-o.
El are tot felul de idei gresite despre sine. Mai intai de toate nu-si dá seama cá el de fapt este o masiná.
Ce inseamná cá omul este o masiná?
Aceasta inseamná cá el nu are miscári independente, inauntrul sau in afara lui. El este o masiná care este pusá in miscare prin influente externe si factori externi. Toate miscarile, actiunile, cuvintele, ideile, emotiile, dispozitiile si gandurile sale sunt produse de influente externe. Prin el insusi, el este numai un automat cu un anumit depozit de amintiri despre experiente anterioare si cu o anumitá cantitate de energie de rezervá. Trebuie sá intelegem cá omul nu poate sá facá nimic.
Dar el nu-si dá seama de acest lucru si isi atribuie lui insusi capacitatea de a face. Acesta este primul lucru pe care omul si-l atribuie in mod gresit.
Trebuie sá intelegem acest lucru foarte clar. Omul nu poate sá facá. Tot ceea ce ornul crede cá face el, in realitate se intâmplá. Se intâmplá la fel cum "ploua" sau "se topeste zapada".
In limba englezá nu exista forme verbale impersonale care sá poata fi folosite relativ la actiunile umane. Astfel incát trebuie sá spunem cá omul gândeste, citeste, scrie, iubeste, uráste, porneste rázboaie, lupta si asa mai departe. De fapt, toate acestea se intâmplá.
Omul nu poate sá se miste, sá gândeascá sau sá vorbeascá de buná voie. El este o marioneta trasá incoace si incolo de sfori invizibile. Dacá el intelege acest lucru, poate sá invete mai mult despre sine, si probabil atunci lucrurile pot sá inceapá sá se schimbe pentru el. Dar dacá nu poate sá-si dea seama si sá inteleagá cumplitul sáu mecanicism sau dacá nu vrea sá-l accepte ca pe un fapt dat, atunci nu va putea sa invete nimic in plus si lucrurile nu se pot schimba pentru el.
Omul este o masina dar o masiná foarte deosebita. El este o masiná care, in imprejurári corespunzátoare si cu un tratament corect, poate sa stie cá este o masiná si, dându-si seama pe deplin de acest lucru, poate sá se gândeascá la cáile de a mai inceta sá fie o masiná.
Mai intai de toate, ceea ce omul trebuie sa stie este ca el nu este unul, el este o multitudine. El nu are un "Eu" sau Ego permanent si neschimbator. El este mereu diferit. Intr-un moment el este unul, intr-un alt moment este altul, intr-un al treilea moment el este al treilea, s.a.m.d. aproape fara sfarsit.
Iluzia unitatii este creata in om in primul rand de senzatia unui corp fizic unic, de numele sau, care in cazuri normale ramane tot timpul acelasi si,in al treilea rand, de un numar de obiceiuri mecanice care sunt implantate in el prin educatie sau dobandite prin imitatie. Avand tot timpul aceleasi senzatii fizice, auzind tot timpul acelasi nume si remarcand in el insusi aceleasi obiceiuri si inclinatii pe care le-a avut inainte, el se considera pe sine ca fiind intotdeauna acelasi. In realitate nu exista unitate in om si nu exista un centru de comanda,niciun «Eu» sau Ego perpermanent.
Aceasta este imaginea generala a omului. Imaginativa un cerc impartit in zeci de patrateleunde in fiecare patratel se gaseste cate un Eu.

Fiecare gand, fiecare sentiment, fiecare senzatie,fiecare dorinta, fiecare placere, si fiecare neplacere constitue un «Eu». Aceste Eu-ri nu sunt legate si nu sunt coordonate in nici un fel. Fiecare din ele depinde de schimbarea imprejurarilor exterioare si de schimbarea impresiilor.
Unele din ele le urmeaza mecanic pe altele si unele apar intotdeauna insotite de altele. Dar fara nici o ordine si nici un sistem.
Exista anumite grupuri de Eu-ri care sunt legate in mod natural. Vom vorbi mai tarziu despre aceste grupuri. Acum, trebuie sa incercam sa intelegem ca exista grupe de “Eu”-ri legate numai prin asociatii accidentale,sau similitudini imaginare.
Fiecare din aceste grupuri de Eu-ri reprezinta la orice moment dat o mica parte din "creirul" nostru,din "mintea" sau "inteligenta" noastra dar fiecare din ele se considera pe sine ca reprezentand intregul. Cand omul spune “Eu” suna ca si cum aceasta ar insemna el in totalitate, dar in realitate chiar cand el insusi gandeste acest lucru, acesta este numai un gand trecator, o dispozitie trecatoare sau o dorinta trecatoare. In decurs de o ora el poate sa uite complet de acest lucru si cu aceiasi convingere, sa exprime o parere opusa, un punct de vedere opus sau interese contrarii (acest lucru mai ales se observa la politicieni). Ceea ce este mai rau este ca omul nu-si aminteste de aceasta. In cele mai multe cazuri, el crede in ultimul Eu care s-a exprimat atata timp cat dureaza acesta : adica atata timp cat un alt Eu - de multe ori fara nici o legatura cu precedentul - nu-si esprima opinia sau dorinta mai tare decat primul.
Acum sa ne intoarcem la alte doua intrebari:
Ce inseamna dezvoltare? Si ce inseamna ca omul poate deveni o fiinta diferita? Sau cu alte cuvinte, ce fel de schimbare este posibila in om si cum si cand incepe aceasta schimbare?
S-a spus deja ca schimbarea va incepe cu acele puteri si capacitati pe care omul si le atribuie, dar pe care, in realitate, el nu le detine.
Aceasta inseamna ca inainte ca omul sa dobandeasca orice puteri si capacitati noi, el trebuie, de fapt, sa dezvolte in el insusi acele capacitati, pe care le detine si despre care isi face cele mai multe si mai mari iluzii posibile.
Dezvoltarea nu poate sa inceapa bazandu-se pe minciuna sau inselaciune fata de sine. Omul trebuie sa stie ce are si ce nu are. Aceasta inseamna ca el trebuie sa-si dea seama ca el nu poseda calitatile descrise mai sus, pe care el si le atribuie: capacitatea de a face, individualitatea sau unitatea, un Ego permanent si in completare, Constiinta si Vointa.
Este necesar pentru om sa stie acest lucru, deoarece atata timp cat el crede ca poseda aceste calitati, el nu va face eforturile necesare pentru a le dobandi, exact ca un om care nu va cumpara lucrurile pretioase, platind un pret mare pentru ele, daca el crede ca le poseda deja.
Cea mai importanta si mai inselatoare dintre aceste calitati este constiinta. Si schimbarea in om incepe cu schimbarea in intelegerea sa a semnificatiei constientei si dupa aceasta cu dobandirea treptata a dominatiei asupra ei.
Ce este constienta?
In cele mai multe cazuri in limbajul obisnuit cuvantul “constienta” este folosit ca un echivalent pentru cuvantul «inteligenta» in sensul de activitate mentala. In realitate, constienta este un fel deosebit de «a-si da seama» al omului, independent de activitatea mentala - in primul rand, constienta de sine, constienta a ceea ce esti, unde esti si mai departe constienta a ceea ce stii, ceea ce nu stii si asa mai departe.
Numai tu insuti poti sa stii daca esti "constient" la un moment dat sau nu. Acest lucru a fost dovedit cu mult timp in urma intr-o anumita linie de gandire din psihologia europeana, care a inteles ca numai omul insusi poate sa stie anumite lucruri legate de sine.
Aplicat la problema constientei, asta inseamna ca numai omul insusi poate sa stie daca el are constienta la un moment dat sau nu. Aceasta inseamna ca prezenta sau absenta constientei in om nu poate fi dovedita prin observarea actiunilor sale exterioare. Dupa cum am spus, acest fapt a fost stabilit cu mult timp in urma, dar importanta lui nu a fost nici odata inteleasa pe deplin deoarece ea a fost intotdeauna legata de intelegerea constientei ca un proces mental sau activitate mentala. Daca omul realizeaza ca pana in momentul cand a inteles acest lucru el nu a fost constient, si apoi uita ca si-a dat seama de acest lucru - sau chiar daca i-si aminteste de asta - aceasta nu este constienta. Este numai amintirea unei intelegeri profunde.
Acum as vrea sa va indrept atentia catre un alt fapt care a fost omis de catre toate scolile de psihologie.
Anume faptul ca aceasta constienta a omului, orice ar insemna ea, nici odata nu ramane in aceeasi stare. Ea exista sau nu, din doua una. Cele mai inalte momente de constienta creeaza memoria. Celelalte momente, omul pur si simplu nu si le aminteste. Acest lucru, mai mult decat orice altceva produce in om iluzia unei continuie constiinte sau continue constienta de sine.
Unele scoli de psihologie neaga chiar necesitatea unui astfel de termen, dar acest lucru este pur si simplu o extravaganta de neintelegere. Alte scoli - daca pot fi numite asa- vorbesc despre stari de constienta - adica ganduri, sentimente impulsuri de miscare si senzatii. Acest lucru se bazeaza pe eroarea fundamentala a amestecului constientei cu functiile psihice. Despre aceasta vom vorbi mai tarziu.
In realitate gandirea moderna se bazeaza in cele mai multe cazuri inca pe vechea formulare: Constienta nu are grade. Acceptarea generala, desi tacita a acestei idei, cu toate ca es a contrazis multe descoperiri ulterioare, a stopat observatiile posibile ale variatiilor constientei.
Dar de fapt constienta are grade foarte vizibile si observabile, bineinteles vizibile si observabile de catre fiecare om in el insusi.
In primul rand este vorba de durata: Cat timp ai fost constient
In al doilea rand, frecventa aparitiei : Cat de des ai devenit constient.
In al treilea rand: intinderea si profunzime: Asupra a ce ai fost constient, ceea ce poate sa varieze foarte mult in functie de cresterea omului.
Daca ne referim numai la primele doua considerente, vom fi capabili sa intelegem ideea evolutiei posibile a constientei. Aceasta idee este legata de faptul cel mai importat, bine cunoscut de vechile scoli de psihologie, ca de exemplu de autorii Philokaliei, dar complet trecut cu vederea de filosofia si psihologia contemporana europeana a ultimilor doua sau trei secole.
Acest fapt consta in aceea ca acasta constienta poate deveni continua si controlabila prin eforturi deosebite si un studiu special.
Voi incerca sa explic cum poate fi studiata constienta. Luati un ceas si priviti minutarul, incercand sa fiti constienti de voi insiva, si concentrandu-va asupra gandului "Eu sunt. ..(nume +prenume)", "Eu sunt acum, aici". Incercati sa nu va ganditi la nimic altceva, pur si simplu urmariti miscarile minutarului si fiti constienti de voi insiva, de numele vostru, de existenta voastra si de locul in care va aflati. Indepartati toate celelalte ganduri.
Daca sunteti perseverent, veti putea sa realizati acest lucru timp de doua minute. Aceasta este limita constientei voastre. Si daca, putin dupa aceia veti incerca sa repetati experimentul, veti constata ca este mult mai greu decat prima data.
Acest experiment ne arata ca un om, in starea sa normala, poate sa fie constient de un subiect (el insusi), cu mare efort, timp de doua minute sau chiar mai putin.
Deductia cea mai importanta pe care o poate face cineva dupa ce a efectuat in mod corect acest experiment este ca omul nu este constient de sine insusi. Iluzia faptului de a fi constient de sine insusi este creata de procesele de memorie si gandire.
De exemplu, omul merge la teatru. Daca el este obisnuit cu acest lucru, el nu este deosebit de constient de faptul ca se afla acolo, desi el poate sa vada si sa remarce anumite lucruri, sa se bucure de reprezentatie sau sa-i displaca, sa-si aminteasca de ea, sa-si aminteasca de oamenii pe care i-a intalnit, s.a.m.d.
Cand se intoarce acasa el isi aminteste ca a fost la teatru si bineinteles crede ca a fost constient in timp ce a fost acolo. Asa ca el nu are dubii asupra constientei sale si nu-si da seama ca aceasta constienta poate sa fie complet absenta in timp ce el totusi poate sa sa actioneze rezonabil, sa gandeasca, sa observe.
In general vorbind, omul are posibilitatea sa aiba patru stari de constienta. Aceastea sunt : somnul, starea de veghe, constienta de sine si constienta obiectiva.
Dar desi el are posibilitatea acestor patru stari de constienta, omul treieste de fapt numai "in doua stari", o parte a vetii sale si-o petrece in somn, si cealalalta parte in ceea ce se chiama "stare de veghe", desi in realitate starea de veghe difera foarte putin de somn. Se poate spune ca este doar o altta forma de somn.
In viata obisnuita omul nu stie nimic despre "constienta obiectiva" si nu sunt posibile experimente in aceasta directie. A treia stare, sau "constienta de sine", omul si-o atribuie singur, adica, el crede ca o detine desi, de fapt, el poate fi constient de sine numai in foarte rare strafulgerari si chiar si atunci, probabil nu recunoaste aceasta stare deoarece nu stie ce ar implica ea, daca el ar detine-o cu adevarat. Aceste crampeie de constienta apar in momente exceptionale, in stari de mare emotie, in momente de pericol, in imprejurari si situatii foarte noi si neasteptate; sau uneori in momente foarte obisnuite cand nu se intampla nimic deosebit. Dar in starea de obisnuinta sau "normala" omul nu are nici un fel de control asupra lor.
In ceea ce priveste memoria noastra obisnuita sau momentele de memorie, noi de fapt ne amintim numai momentele din starile de constienta, desi noi nu ne dam seamaca este asa.
Ce inseamna memoria in sensul tehnic si diferitele feluri de memorie de care dispunem, va voi explica mai tarziu. Acum as vrea sa va atrag atentia asupra propriilor noastre observatii privind memoria oamenilor. Veti sesiza ca va amintiti in mod diferit diverse lucruri. Unele lucruri vi le amintiti foarte viu, altele foarte vag, iar de unele nu va mai amintiti de loc. Stiti doar ca ele s-au intamplat.
Veti fi foarte mirat cand va veti da seama ce putin va amintiti, de fapt. Si aceasta se intampla deoarece va amintiti numai momentele cand ati fost constienti.
Deci, referitor la a treia stare a constientei de sine, putem spune ca omul are momente intamplatoare de constienta de sine, care lasa amintiri vii ale imprejurarilor ce le insotesc, dar pe care el nu le poate domina. Ele vin si pleaca de la sine fiind controlate de circumstante exterioare si asociatii sau amintiri intamplatoare ale emotiilor.
Se pune intrebarea: este posibil sa dobandesti control asupra acestor momemte trecatoare de constienta, sa le provoci mai des si sa le faci sa dureze mai mult, sau chiar sa poti face ca ele sa devina permanente? Cu alte cuvinte, este posibil sa devii constient?
Aceasta este problema cea mai importanta, si trebuie sa fie bine inteles, inca de la inceputul discutiei noastre ca aceasta problema chiar si numai din punct de vedere teoretic a fost complet omisa de catre toate scolile de psihlogie fara nici o exceptie.
Deoarece cu metode corecte si cu eforturi adecvate omul poate dobandi controlul constientei si poate deveni constient de sine ; cu tot ceea ce implica acest lucru. Si tot ceea ce implica aceasta, noi, in starea noastra prezenta, nici macar nu ne putem imajina.
Numai dupa ce aceasta problema a fost bine inteleasa, devine posibil studiul serios al psihologiei.
Acest lucru trebuie sa inceapa cu investigarea obstacolelor in calea constientei, care se afla in noi, deoarece constienta poate incepe sa se dezvolte cand cel putin cateva din aceste obstacole au fost indepartate.
Sunt mai multe obstacole, dar unul dintre cele mai mari este ignoranta noastra referitoare la noi- insine si convingerea noastra gresita ca noi ne autocunoastem cel putin intr-o anumita masura si ca putem fi siguri pe noi insine, cand de fapt, noi nu ne cunoastem de loc si nu putem fi siguri pe noi nici macar in cele mai mici lucruri.
Acum trebuie sa intelegem ca psihologia inseamna in realitate auto-studiu. Aceasta este a doua difinitie a psihologiei.
Nu poti studia psihologia asa cum studiezi astronomia, adica din afara, separat de tine insuti.
Si in acelasi timp, omul trebuie sa se studieze pe el insusi, asa cum studiaza orice masina noua si complicata. El trebuie sa cunoasca alcatuirea acestei masini, functiile ei principale conditiile de lucru corecte, cauzele unei functionalitati defectuoase si multe alte lucruri care sunt greu de descris fara utilizarea unui limbaj special pe care, de asemenea, este necesar sa-l cunoasca pentru a putea sa studieze masina.
Masina umana are sapte functii diferite:
1. Gandirea (sau intelectul)
2. Sentimentul (sau emotiile)
3. Functia instinctiva (toata functionarea interna a organizmului)
4. Functia motorie (toata activitatea exterioara a organizmului, miscarea in spatiu,s.a.m.d.)
5. Sexul (functionarea a doua principii, masculin si feminin, in toate manifestarile lor)
In afara de acestea cinci mai exista inca doua functii pentru care nu exista denumiri in limbajul obisnuit si care apar numai in starea de constienta de sine si cealalalta - functia mentala superioara, care apare in starea de constienta obiectiva. Deoarece noi nu suntem in aceste stari de constienta, nu putem studia sau experimenta aceste functii si aflam de existenta ori numai indirect, de la cei care le-au atins sau experimentat.
In literatura timpurie religioasa si filosofica a diferitelor popoare exista multe aluzii la starile (superioare) de constienta si la functiile superioare. Ceea ce numi samadhi sau stare de extaz sau iuminare, sau, in lucrarile mai recente, "constienta cosmica", se poate referi atat la una cat si la cealalta - uneori la experiente ale constientei obiective. Si, oricat ar parea de straniu, avem mai mult material pentru a judeca starea cea mai inalta, adica constienta obiectiva, decat starea intermediara, adica constienta de sine, deci prima nu poate sa apara decat dupa a doua.
Studiul asupra tine insuti trebuie sa inceapa cu studiul celor patru functii: gandire, emotie, functia instinctiva, functia motoare. Functiile sexului pot fi studiate numai mult mai tarziu; adica atunci cand aceste patru functii au fost deja suficient intelese. Contrar unor teorii moderne, functia sexuala este intr-adevar posterioara, adica ea apare mai tarziu in cursul vietii, cand primele patru functii s-au manifestat deja, si este conditionata de ele. Prin urmare, studiul functiei sexuale poate fi util numai cand primele patru functii sunt bine cunoscute in toate manifestarile lor. In acelasi timp trebuie sa se inteleaga ca orice iregularitate serioasa sau anormalitate in functia sexuala face imposibila auto-dezvoltarea si chiar studiul asupra propriului eu.
Acum trebuie sa intelegem cele patru functii principale.
Sa consideram ca este clar pentru toti ce se intelege prin functia intelectuala sau a gandirii. Aici se includ toate procesele mentale: intelegerea unei impresii, formarea reprezentarilor si conceptelor, judecata, compararea, afirmarea, negarea, formarea cuvintelor, vorbirea, imaginatia, s.a.m.d.
A doua functie este sentimentele sau emotiile: bucurie, tristete, teama, uimire, s.a.m.d. Chiar daca sunteti siguri ca va este clar cum si prin ce se emotiile se deosebesc de ganduri, va sfatuiesc sa verificati toate punctele voastre de vedere in aceasta privinta. In gandirea si vorbirea obisnuita, noi amestecam gandul si sentimentele. Dar pentru a incepe studiul sinelui este necesar sa stim foarte clar ce reprezinta fiecare din ele.
Urmatoarele doua functii, instinctiva si motoare, ne ne vor lua si mai mult timp pentru a le intelege, deoarece in nici un sistem obisnuit de psihologie aceste functii nu sunt descrise si delimitate in mod corect.
Cuvintele "instinct" si "instinctiv" sunt folosite in general in sens gresit si foarte adesea in nici un sens. In particular, instinctului i se atribuie in general functii exterioare, care sunt in realitate functii moroare si uneori emotionale.
Functia instinctiva a omului include in ea patru clase diferite de functii:
Prima: Toata activitatea interna a organismului, toata fiziologia, ca sa spunem asa; digestia si asimilarea hranei, respiratia, circulatia sangelui, toata activitatea organelor interne, formarea celulelor noi, eliminarea materialelor produse, activitatea glandelor cu secretie interna si externa e.t.c.
A doua: asa -numitele cinci simturi : vederea, auzul, mirosul, gustul, pipaitul ; si toate celelalte simturi, cum ar fi simtul greutatii, al temperaturii, simtul pentru uscat si umed, s.a.m.d ; adica toate senzatiile indiferente - senzatii care prin ele insele nu sunt nici placute nici neplacute.
A treia: Toate emotiile fizice; adica toate senzatiile fizice care sunt fie placute fie neplacute. Toate felurile de tristete sau sentimente neplacute, cum ar fi gust neplacut sau miros neplacut si toate felurile de placeri fizice, ca gustul placut, mirosul placut, s.a.m.d.
A patra: Toate reflexele, chiar si cele mai complicate, cum ar fi rasul sau cascatul; toate felurile de memorie fizica cum ar fi memoria gustului, memoria mirosului, memoria durerii, care in realitate sunt reflexe interne.
Functia motoare include toate miscarile exterioare, ca mersul, scrisul, vorbitul, mancatul, si amintirea acestora. Functiei motoare ii apartin si acele miscari, care sunt numite “instinctive” in limbajul obisnuit, cum ar fi prinderea unui obiect care cade, fara se te gandesti.
Diferenta dintre functia instinctiva si cea motoare este foarte clara si poate fi usor inteleasa numai daca ne amintim ca toate functiile instinctive fara exceptie sunr innascute si ca nu este necesar sa le invatam pentru a le putea folosi; in timp ce pe de alta parte, nici una din functiile motoare nu este innascuta si noi trebuie sa le invatam pe toate asa cum invata copilul sa mearga, sau cum cineva invata sa scrie sau sa deseneze.
In afara de aceste functii motoare normale, exista de asemenea cateva functii motoare ciudate, care reprezinta munca inutila a masinii umane, neintentionata de natura, dar care ocupa un loc foarte mare in viata omului si foloseste o mare cantitate din energia lui. Acestea sunt: formarea visurilor, imaginatia, visarea cu ochii deschisi (fantezia, reveria) conversatia cu tine insuti, orice conversatie de dragul de a vorbi si in general toate manifestarile necontrolate si necontrolabile.
Cele patru functii - intelegenta, emotionala, instinctiva, si motoare - mai intai, trebuie sa fie intelese in toate manifestarile lor, si apoi ele trebuie sa fie observate de catre fiecare referitor la el insusi. In acest fel auto-observarea, adica observarea pe o baza corecta, cu o intelegere preliminara a starilor de constienta si a diferitelor functii constituie baza autostudiului, adica inceputul psihologiei.
Este foarte important sa amintim ca, observand diferitele functii, este util sa observam in acelasi timp relatia lor cu diferitele stari de constienta.
Sa luam cele trei stari de constienta - somnul, starea de veghe, si posibilele franturi ale constientei de sine - si cele patru functii - gandirea, emotia, instinctul, si miscarea. Toate cele patru functii se pot manifesta si in somn, dar manifestarile lor sunt dezordonate si nesigure ; ele nu pot fi folosite in nici un fel, ele merg de la sine. In starea de veghe a constientei sau mai corect spus de relativa constienta ele pot servi intr-o anumita masura pentru orientarea noastra. Rezultatele lor pot fi comparate, verificate, directionate; si desi ele pot crea multe iluzii, totusi in starea noastra obisnuita noi nu avem nimic altceva si trebuie sa facem din ele ceea ce putem. Daca am cunoaste cantitatea de observatii gresite, teorii gresite, deductii si concluzii eronate facute in aceasta stare am inceta cu totul sa ne mai incredem in noi insine. Dar oamenii nu inteleg cat de inselatoare pot fi observatiile si teoriile lor si continua sa creada in ele. Aceasta face ca oamenii sa nu remarce rarele momente cand functiile lor se manifesta de la sine in relatie cu franturi ale celei de-a treia stari ale constientei de sine.
Toate cele de mai sus inseamna ca fiecare din cele patru functii se poate manifesta in fiecare din cele patru stari ale constientei. Dar rezultatele sunt cu totul diferite. Cand vom invata sa observam aceste rezultate si diferentele lor, vom intelege relatia corecta intre functii si stari de constienta.
Dar chiar inainte de a aprecia diferenta intre functii in relatie cu starile de constienta, este necesar sa intelegem ca aceasta constienta a omului si functiile omului sunt fenomene total diferite, de natura total diferita si depinzand de cauze diferite, si ca poate exista fara cealalalta.
Functiile pot sa existe fara constienta lor iar constienta poate sa existe fara functii.